S-a asfaltat drumul de acces către pârtia de schi de pe Rarău

S-au finalizat lucrările de asfaltare a drumului de acces către pârtia de schi de pe Rarău. Investiţia a fost finanţată cu fonduri de la bugetul local Câmpulung Moldovenesc, pentru lucrări fiind alocată suma de 1,4 milioane de lei. 

Municipalitatea are în administrare cinci kilometri din drumul de acces către pârtia de schi de pe Rarău. De la kilometru 0 şi până la kilometrul 2 s-au efectuat lucrări de plombare. Iar la finalul săptămânii trecute, sâmbătă, s-au început lucrările de asfaltare a celorlalţi trei kilometri din drumul de acces către pârtie.

Cealaltă porţiune, de la kilometrul 5 la kilometrul 14,9, drumul către pârtia de schi de pe Rarău este în administrarea Consiliului Judeţean Suceava. Pe acest tronson administraţia judeţeană a efectuat lucrări de profilare, precum şi lucrări la peste 40 de podeţe din beton.

Reprezentanţii companiei Acomin lucrează de o lună de zile la punerea în funcţiune a instalaţiei de transport pe cablu. La verificările instalaţiei au fost constatate probleme la o serie de componente electronice, care au fost comandate în Italia pentru a fi înlocuite.

Primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău va avea o lungime de 2,8 kilometri, iar lăţimea acesteia variază de la 30 de metri, în zona de plecare, la 80 de metri, în zona sosirii. Panta medie a acestui tronson este de 16,6%, fiind o pârtie de categorie uşoară spre medie. În cadrul proiectului a fost construită şi o instalaţie de transport pe cablu de tip telegondolă, care este deja finalizată, având o capacitate de transport de 1.008 persoane/oră.

Views: 82

Mesajul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice de Ziua Mondială a Diabetului 2018

„Diabetul se poate instala tăcut! Este o boală care evoluează ani de zile fără să aibă semne evidente, iar 1 din 2 persoane nu știe că suferă de diabet sau nu se tratează! Diagnosticarea precoce este esențială pentru controlul afecțiunii și reducerea impactului complicațiilor asociate asupra calității vieții”

În fiecare an în 14 noiembrie, la nivel internațional, este marcată Ziua Mondială a Diabetului, o campanie inițiată de către Federația Internațională de Diabet (IDF – International Diabetes Federation) pentru a atrage atenția cu privire la impactului diabetului zaharat asupra sănătății populației. Campania este derulată în peste 160 de țări din întreaga lume, iar pentru perioada 2018-2019 tema aleasă este „Familia și Diabetul”, pentru a sublinia rolul fundamental pe care îl are familia în prevenția, respectiv controlul diabetului.

Cu acest prilej, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, trage un nou semnal de alarmă cu privire la importanța diagnosticării diabetului, cât mai devreme, și a controlului eficient al afecțiunii, în condițiile în care România este una dintre țările cu cea mai ridicată prevalență din regiune.

„Diabetul se poate instala tăcut! Este o boală care evoluează ani de zile fără să aibă semne evidente, iar 1 din 2 persoane nu știe că suferă de diabet sau nu se tratează! Diagnosticarea precoce este esențială pentru controlul afecțiunii și reducerea impactului complicațiilor asociate asupra calității vieții, a declarat prof. dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Potrivit studiului epidemiologic PREDATORR (ultimul studiu național de prevalența diabetului în România), în țara noastră, aproximativ 11.6% din populația adultă (20-79 de ani) are diabet1. Aceasta înseamnă cu 31.8% mai mult decât media globală (8.8%)2 raportată de către IDF și cu 70% peste media europeană3.

Totodată, în multe cazuri, depistarea diabetului se face târziu, când din cauza expunerii prelungite la valori ale glicemiei peste normal, deja sunt instalate complicații, la nivelul aparatului cardiovascular, al rinichilor, al nervilor periferici, sau al vederii4.

 

Diabetul, o problemă de familie

Diabetul nu este doar o problemă a individului, ci a întregii familii, subliniază IDF, care arată că influența membrilor familiei poate contribui la prevenirea instalării diabetului (în cazul diabetului de tip 2) și că în cazul persoanelor diagnosticate cu diabet, suportul familiei în monitorizarea și controlul bolii ajută la îmbunătățirea rezultatelor în ceea ce privește managementul afecțiunii.

 „De aceea, informarea și educația cu privire la factorii de risc și intervențiile pentru controlul diabetului sunt extrem de importante pentru a ști când și cum putem acționa, dacă cei de lângă noi sunt expuși unui risc crescut de diabet și de complicații ale bolii”, a mai declarat prof. dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

 Ce este diabetul?

Diabetul este o boală cronică, care apare atunci când nivelul glicemiei (zahărul din sânge) crește peste valorile normale din cauză că organismul fie nu mai produce insulină – hormonul secretat de pancreas care asigură metabolismul glucozei din sânge (diabet de tip 1, numit și insulinodependent), fie insulina produsă nu este folosită eficient (diabet de tip 2)5.

În prezent, 425 de milioane de oameni (20-79 de ani)6 din întreaga lume suferă de diabet (în aproximativ 90% din situații este vorba despre diabet de tip 2) , iar estimările specialiștilor arată că până în 2045 numărul persoanelor cu diabet poate crește cu aproape 48%7, în lipsa unor măsuri eficiente de prevenție și control.

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice organizează, în contextul Zilei Mondiale a Diabetului, Campania Națională „Controlează-ți Diabetului” ediția Iași 2018, prin care desfășoară o serie de activități, care includ, printre altele, acțiuni de informare şi educare a publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei diabetului, precum și a controlului eficient al diabetului și îmbunătățirea stilului de viață pentru persoanele afectate de această boală.

În data de 14 noiembrie, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice va ilumina în albastru – culoarea simbol a luptei împotriva diabetului – clădirea Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, începând cu ora 18:30.

 

Referințe:

1 Studiul Epidemiologic PREDATORR – Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, 2014

2, 3,4,5,6,7 IDF – http://diabetesatlas.org/IDF_Diabetes_Atlas_8e_interactive_EN/

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Views: 63

Tot mai multe femei ajung la psihiatru din cauza consumului de alcool

Alcoolul este considerat un drog legal, iar consumul său sistematic este acceptat şi tolerat de către opinia publică. Alcoolul ajută la uitarea experiențelor traumatizante, reducând starea de tristețe generată de experiențele umilitoare. Însă, alcoolul nu vindecă problema, ci mai degrabă o ascunde. În cazul femeilor, dependenţa de alcool se instalează în scurt timp, iar problemele medicale apar mai repede decât la bărbaţi. La copii, riscul alcoolismului poate fi evitat dacă părinţii sunt preocupaţi de modul în care odraslele lor învaţă să abordeze alcoolul!

La fel ca și tranchilizantele, alcoolul este un sedativ care calmează, încetinește și întârzie mai multe activități ale corpului, mai ales la nivelul sistemului nervos central.

 „Prin starea de euforie pe care o determină, el modifică percepția despre lume și despre sine, diminuând capacitatea de control și de performanță a băutorului. Diminuarea anxietății, a temerilor și a tensiunii, eliberarea de inhibiții și creșterea încrederii în sine sunt efectele cele mai pronunțate ale alcoolului”, a declarat dr. Andreea Nester, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Există două tipuri de intoxicație cu alcool (consumul unei cantități suficient de mari pentru a produce modificări comportamentale dezadaptative): intoxicație ușoară, în cazul în care persoana este relaxată, vorbăreață, euforică și dezinhibată, șiintoxicație severă, care produce agresivitate, iritabilitate, dispoziție schimbătoare, tendințe paranoice, degradarea funcționării sociale și a capacității de muncă, mers instabil și lipsă de coordonare. În unele cazuri, intoxicația severă poate determina evaziune, lentoare psiho-motorie, fenomene de black-out (lacune ale memoriei), putând conduce chiar la comă și deces.

Alcoolismul este o condiţie ireversibilă, cu caracter progresiv, şi constituie un veritabil flagel care afectează, anual, sănătatea şi viaţa a milioane de oameni. Are nenumărate efecte asupra persoanei în cauză şi asupra celor din jur, efecte ce ţin de sfera psihologică, dar şi de cea fizică.

„Preţul plătit de cei ajunşi în prăpastia dependenţei de alcool este imens. Consumul de alcool produce distrugerea treptată a neuronilor, iar asta se observă în timp, mai ales de către persoanele apropiate alcoolicului. Diminuarea accentuată a numărului de neuroni cauzează şi reducerea performanţelor creierului, vizibile prin scăderea funcţiei memoriei, a capacităţii de gândire, de înţelegere, cu pierderea simţului critic şi a discernământului. Consumul cronic poate provoca leziuni organice (alcoolul se comportă ca o otravă) la nivelul sistemului nervos central, ce pot determina apariţia convulsiilor, a deliriumului tremens cu halucinaţii, iar în forma cea mai gravă – DEMENŢĂ”, a explicat dr. Andreea Nester.

Tomografiile computerizate au arătat, la alcoolici, o atrofie a creierului, în special la nivelul lobilor frontali. Creierul devine astfel mai mic, „se usucă”, ceea ce explică scăderea funcţiilor intelectuale. Dependentul de alcool manifestă o răceală emoţională, o alterare treptată a sentimentelor, oscilaţii în dispoziţie, cu schimbări bruşte de opinie, stări permanente de nervozitate, iritabilitate, insomnii, ceea ce îi deteriorează viaţa familială şi profesională. În plan fizic, alcoolul acţionează pe nesimţite asupra sănătăţii organelor.

„Într-o primă etapă, organismul se adaptează uşor, însă, după ceva vreme el devine incapabil să îşi mai păstreze echilibrul şi se instalează o serie de efecte dezastroase: malnutriţia, gastrita, ciroza hepatică, pancreatita, infertilitatea, cancerul de esofag şi stomac, bolile de inimă, tulburările de echilibru”, mai spune dr. Nester.

Îngrijorător este faptul că tot mai multe femei din ţara noastră ajung la medic din cauza dependenţei de alcool.

„Noua generaţie de după ’90 dă peste cap calculele şi arată că femeile au început să bea aceeaşi cantitate de alcool ca bărbaţii. Datele ministerului Sănătăţii arată că, în 2016, numărul femeilor dependente de alcool a crescut cu 20% faţa de anul anterior”, consideră medicul psihiatru din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Femeile suferă de anxietate şi depresie de două ori mai mult decât bărbaţii şi, din acest motiv, sunt mai predispuse să recurgă la consumul de alcool (National Center for Health Statistics, Statele Unite, 2018).

„În rândul femeilor, dependenţa de alcool se instalează în scurt timp, iar problemele medicale se dezvoltă mai repede decât la bărbaţi, deoarece alcoolul se metabolizează mai greu în stomac, se concentrează mai bine în ţesuturile organismului, iar creierul este mai sensibil. De cele mai multe ori, femeile ajung să facă abuz de alcool din cauza singurătăţii. Statistic, cele care nu au copii şi care nu lucrează prezintă un risc mai mare de a dezvolta dependenţă”, consideră dr. Andreea Nester.

Din păcate, industria alcoolului promovează agresiv băuturi pentru femei, asociindu-le cu ideea de libertate, atractivitate, independenţă, însă femeile care depind de alcool prezintă riscuri mult mai mari de a fi abuzate fizic de parteneri. „Cei mai mulţi bărbaţi îşi părăsesc soţiile alcoolice, însă cele mai multe femei rămân împreună cu soţii lor alcoolici deoarece aceştia sunt priviţi de societate ca find mai acceptabili, mai spune dr. Nester.

Simplul fapt de a consuma alcool nu conduce la alcoolism!

„Mai multe cercetări efectuate în acest domeniu au arătat că factorul de bază implicat în dezvoltarea dependenţei îl constituie procesul de învăţare socială, de socializare în cadrul familiei şi a culturii de apartenenţă”, concluzionează dr. Andreea Nester, medic specialist psihiatru.

Conform lui James M. Henslin („Essentials of Sociology: A Down-to-Earth Approach”, 11th Edition, Pearson Education, 2014), în grupurile care au rate scazute la alcoolism s-au constatat următoarele caracteristici ale modului în care copilul învaţă să abordeze alcoolul în aşa fel încât să elimine alcoolismul: 1) adulţii expun copiii la alcool devreme în viaţă, dar în cadrul unui grup familial şi religios puternic; 2) părinţii reprezintă un exemplu substanţial de consumat alcool cu moderaţie; 3) băuturile frecvent folosite sunt vinul şi berea; 4) băutul nu are nicio conotaţie morală, nu este considerat nici virtute, nici păcat; 5) alcoolul este băutura care însoţeşte hrana; 6) băutura nu este considerată o dovadă de bărbăţie sau virilitate; 7) beţia este dezaprobată.

În concluzie, se poate spune că alcoolul are o mare importanţă în viaţa socială a oamenilor, în „cinstea” lui existând chiar – aşa cum se ştie – festivaluri: festivalul berii, al vinului etc.Consumat în exces, însă, constituie o problemă socială gravă, cu implicaţii serioase asupra sănătăţii oamenilor.

Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) afirmă, în „Global status report on alcohol and health 2018”, că: „europenii beau mai mult decât oricare alţi locuitori ai planetei, cu o medie de 11,2 litri de alcool pe an, echivalentul a două pahare de vin pe zi”. Conform aceluiaşi raport, Lituania ocupă primul loc în topul consumatorilor de alcool per cap de locuitor, urmată de Republica Moldova. România ocupă locul 3 în acest clasament. Conform OMS, în România sunt peste 3 milioane de consumatori înrăiţi de alcool, statul român cheltuind peste 25 milioane de euro cu tratamentul persoanelor dependente de alcool numai în anul 2016.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă, în cazul bărbaţilor, să nu fie depășite două unități de alcool pe zi sau 5 unități la o ocazie, și maximum 14 unități de alcool pe săptămână. În cazul femeilor şi al bărbaţilor trecuţi de 60 de ani, OMS recomandă să nu se depăşească o unitate de alcool pe zi sau 4 unități la o ocazie, și maximum 7 unități de alcool pe săptămână. O unitate de alcool reprezintă cantitatea de băutură care conține nu mai mult de 10 g de alcool pur (regăsită într-un pahar de vin de 125 ml sau în 330 ml de bere sau într-un shot de tărie de 30 ml).

Statistici: Persoane internate la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi din cauza consumului de alcool: anul 2015 – 1.212 persoane (163 de femei şi 1.049 de bărbaţi); anul 2016 – 1.278 persoane (214 femei şi 1.064 bărbaţi); anul 2017 – 1.530 persoane (263 femei şi 1.267 bărbaţi); anul 2018 (primele 10 luni) – 1.517 persoane (252 femei şi 1.267 bărbaţi).

 

Anda Matei

 

Views: 91

Moromeții 2 va avea patru proiecții de gală la Iași, pe 13 noiembrie

Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului va porni într-o caravană prin țară încă de la finalul lunii octombrie. Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film își propune să ajungă în peste 50 de orașe, în special în cele unde există multiplex sau altă sală de cinema, astfel încât mult-așteptatul film să poată fi văzut de cât mai mulți spectatori.

Pelicula Moromeții 2 va avea patru proiecții de gală, în prezența echipei, în Iași, pe 13 noiembrie. Trei dintre acestea sunt la Cinema Ateneu, la orele 16:00, 18:30, respectiv 21:00. Proiecția specială de la ora 16:00 este una suplimentară, anunțată după ce primele două difuzări programate au devenit sold-out în doar câteva zile de la punerea biletelor în vânzare. Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul Cinema Ateneu sau de la casierie.

O a patra proiecție de gală este organizată în aceeași zi, la Cinema City, de la ora 20:00. Biletele vor fi puse în vânzare în rețeaua Cinema City și la casieria cinematografului.

Noutăți, programul evenimentelor din țară și povești din culisele filmărilor vor fi postate pe pagina de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/Morometii2/

Views: 78

12 noiembrie în istoria muzicii

1956: Americanul Johnnie Ray urca pe prima treaptă în clasamentul vânzărilor din Marea Britanie, piesa ‘Just Walking In The Rain’ se menţinea în frunte timp de 7 săptămâni

1983: Lionel Richie cucerea topul din Statele Unite cu ‘All Night Long’

1997: Spice Girls dădeau lovitura în Marea Britanie cu albumul ‘Spiceworld’, discul generând aşa-numita “Spicemania”, vânzându-se în peste 20 de milioane de copii la nivel mondial

2000: Trupa Destiny’s Child începea să domine, pentru 11 săptămâni, clasamentul Billboard, hitul ‘Independent Women Part 1’ auzindu-se pe coloana sonoră a filmului Charlie’s Angels

2014: Taylor Swift intra în conflict deschis cu platforma muzicală Spotify, de unde îşi retrăgea întregul său catalog de piese, nemulţumită de remuneraţiile prea mici oferite

2015: Nikos Vertis, unul dintre cei mai iubiţi cântăreți greci, concerta la Bucureşti

2017: Cântăreţul canadian Shawn Mendes era marele câştigător al celei de-a 24-a ediţii a MTV Europe Music Awards, cucerind 3 trofee, între care pentru “cel mai bun artist”

Views: 74