Programul vizitei Papei Francisc în România

Oficialii au anunțat luni programul Papei Francisc în țara noastră. În cele trei zile petrecute la noi, între 31 mai și 2 iunie, Suveranul Pontif se va deplasa în țară, unde va oficia mai multe slujbe, spre bucuria credincioșilor.

De asemenea, va beatifica șapte episcopi greco-catolici. Papa se va întoarce în fiecare seară în Capitală.

Papa Francisc va ajunge în România la ora 11:30. La Aeroportul ”Henri Coandă” va fi primirea oficială, urmată de vizita la Palatul Cotroceni, unde se va întâlni cu preşedintele şi cu prim-ministrul.

Apoi, Suveranul Pontif va avea o întâlnire cu Patriarhul Daniel şi cu Sfântul Sinod.

Va urma o vizită la Catedrala Mântuirii Neamului pentru rugăciunea ″Tatal Nostru″⁣, iar seara se va încheia cu o slujbă oficiată la Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din Capitală.

A doua zi, pe 1 iunie, Papa Francisc va pleca la ora 9:30 cu avionul spre Bacău, de unde un elicopter îl va transporta pe stadionul din Miercurea Ciuc. Aici, papa se va deplasa cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unde va celebra Sf. Liturghie, iar după masă va pleca la Iaşi.

Acolo se va întâlni cu tinerii şi cu familiile bisericii. Seara, se va întoarce în Bucureşti.

În ultima zi în ţara noastră, Papa Francisc va beatifica şapte episcopi greco-catolici martiri, pe Câmpia Libertăţii din Blaj. Va pleca din ţară cu avionul duminică, pe 2 iunie la 17.30.

Programul vizitei:

Vineri, 31 mai 2019

11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București

Ceremonia de bun venit
12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni

Ceremonial militar
Fotografie oficială
Convorbiri tête-à-tête dintre Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Sanctitatea Sa Papa Francisc

13:00 – Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis
Discursul Sanctității Sale Papa Francisc
15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Discurs al Sanctității Sale
Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuțiuni și cântări pascale, Catedrala Națională

Salut al Sanctității Sale
Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”

Omilia Sanctității Sale

Sâmbătă, 1 iunie 2019

11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc

11:45 – Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc

Omilia Sanctității Sale
17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași

Întâlnire Mariană cu tinerii și cu familiile, Palatul Culturii din Iași

Discurs al Sanctității Sale

Duminică, 2 iunie 2019

10:35 – Sosire la Câmpia Libertății din Blaj

10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertății din Blaj

Omilia Sanctității Sale; „Regina Coeli”
15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj

Salut al Sanctității Sale
17:00 – Sosirea la Aeroportul Internațional din Sibiu

17:20 – Ceremonia oficială a plecării”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Views: 99

50 De Femei De Succes – Raluca Daria Diaconiuc

Dacă ești un om care are nevoie de motivație externă, atunci jurnalismul este pentru tine. Pentru că ai șansa să înveţi mereu alte şi alte lucruri despre oamenii cu care te întâlneşti, interacţionezi cu energie și entuziasm la fiecare poveste de viaţă..

Meseria de jurnalist are și părțile sale mai puțin plăcute, dar orice “job” are neajunsurile sale. Ca jurnalist, uneori simți că nu mai ții pasul cu timpul sau că mintea nu mai vrea să livreze subiecte sau texte chiar dacă o forțezi…. sentimentul pe care îl ai atunci când îți vezi ascultătorii mulțumiți, este mai presus de orice!

Ascultaţi un interviu cu jurnalista Raluca Daria Diaconiuc:

Views: 187

Congresul Internaţional al Universităţii “APOLLONIA” IAŞI 2019

A devenit o tradiţie pentru cadrele didactice şi studenţii Universităţii ” APOLLONIA” organizarea Congresului Internaţional la cumpăna dintre anotimpul alb şi cel al reânvierii naturii. În spiritul acestei tradiţii, în perioada 28 februarie – 3 martie 2019,  comunitatea academică organizează cea de-a XXIX-a ediţie a Congresului Internaţional sub genericul “Pregătim viitorul promovând excelenţa”.

Universitatea ” APOLLONIA” din Iaşi, deşi tânără, apăruta după revoluţie, are o Platformă de Instruire Preclinică, o alta de Instruire Clinică, dar şi de Instruire Practică, ca să nu mai vorbim de o vastă Bibliotecă cu peste 22.500 de titluri, o prolifică Editură cu apariţii în nu mai puţin de 7 colecţii, o Platformă de cercetare.

Nu în ultimul rând,se vorbeşte laudativ şi de activităţile desfăşurate la Centrul de formare continuă şi proiecte, cele de organizare cursuri autorizate ANC de engleză, cursuri Cambridge, cele acreditate MEN, plus Centrul de formare continuă cu proiecte interne, locale, regionale/naţionale.

Mentorului, Prof.univ.dr. Vasile Burlui, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România i-a acordat, în 2014, “Premiul Carol Davila” pentru Ştiinţe Medicale.

În anul 2013,  Universitatea ” APOLLONIA” a primit la Oxford recunoaşterea internaţională având şi un stand de prezentare la “Summit of Leaders, Science and Education”, iar un an mai tîrziu a obţinut “Premiul European Award for Best Practice” din partea “European Society for Quality Research” din Bruxelles, Belgia.

Sursa: www.novaapollonia.ro

Views: 136

Ghidul oraşului Iaşi

GHIDUL Turistic al Iașului, apărut la Editura Doxologia, este o lucrare necesară romanticului și istoricului oraș al celor 7 coline. Plin de imagini atent alese și mai ales de informații inedite pe care nici unii dintre ieșeni nu le cunosc despre orașul lor iubit, ghidul reprezintă un călduros salut de bun venit pentru turiștii care pășesc pentru prima oară, și nu numai, în capitala Moldovei.

Bun venit in Iași! Un oraș plin de istorie, spiritualitate, cultură, artă și dragoste!

Sursa: www.doxologia.ro

Ascultaţi un interviu cu domnul Vlad Condrea, redactor la Editura Doxologia:

Views: 65

De ce ne place să ne lăudăm?

Nimănui nu-i place să se înconjoare de lăudăroşi, dar aproape tuturor ne face plăcere ca, măcar din când în când, să ne etalăm calităţile în faţa celorlalţi. Nevoia de a împărtăşi informaţii despre noi este foarte puternică şi există un motiv pentru acest lucru, spun oamenii de ştiinţă.

Interviu cu terapeutul Cristina Laura Neamţu, p.1:

„Lauda de sine nu miroase a bine“, spune un proverb românesc. Chiar şi aşa, cei mai mulţi oameni simt nevoia să se laude şi asta nu doar din când în când, dacă privim o analiză lingvistică realizată cu ceva vreme în urmă. Ea arăta că aproximativ 40% din lucrurile pe care le spunem într-o zi au legătură cu ceea ce simţim.

Interviu cu terapeutul Cristina Laura Neamţu, p.2:

Oamenii de ştiinţă au descoperit de ce nu ne putem abţine să ne scoatem în evidenţă calităţile. În urma unui experiment, cercetătorii de la Universitatea Harvard au observat că nevoia de a împărtăşi informaţii despre propria persoană este foarte puternică.

Interviu cu terapeutul Cristina Laura Neamţu, p.3:

Ne place să ne lăudăm și o facem mai ușor pe Facebook pentru că acolo sunt mai mulți prieteni.

Foto: Ioana Nedelcu

Views: 184