Ce să gătesc anul acesta? Să fie şi tradiţional, dar şi inovator. Să placă tuturor (vise! mereu va fi unul care nu suferă răciturile sau altul care nu mănâncă peşte sau caltaboşi,etc) şi să nu fie complicat de preparat, să am timp şi de spălat geamuri şi de coafor, eventual să-mi rămână bani şi de cadouri….
Vorbim despre preparate precum cartofii pai, cașcavalul pane sau șnițelul. Combinate cu grăsimea, glucoza din ele determină o reacție chimică din care rezultă acrilamida, o substanță toxică.Nu vorbim despre interdicții, ci despre moderații.
Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun.
Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie. Sigur te gândeşti cu drag la cadourile lui Moş Crăciun, la colinde, la mirosul de brad şi la vâscul din pragul uşii.
Cu siguranţă, experienţele personale au încărcat astfel de clipe magice cu semnificaţii proprii. Aşa ne mărturiseşte într-un interviu artista Alexandra Haidău, cea care, împreună cu spiriduşii din Clasa de excelenţă, astăzi au fost pe scena spectacolului caritabil “Deschide uşa! Vine Moş Crăciun”, la Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” din Iaşi.
Campania îşi propune să mobilizeze resurse pentru a veni în sprijinul familiilor cu situaţie materială precară, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, donând jucării, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, obiecte de uz casnic, rechizite, dulciuri şi alimente neperisabile.
De aceste daruri vor beneficia copiii din Comuna Gorban, Comuna Gropniţa, Centrul de zi “Sfântul Nicolae” de la Andrieşeni şi Asociaţia “Grupul Zâmbetul Nostru” din Vâlcele, judeţul Iaşi.
Spectacolul caritabil “Deschide uşa! Vine Moş Crăciun!” va avea loc în data de 17 decembrie 2018, la Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” începând cu orele 13.00.
Despre bucuria dăruirii am vorbit cu doamna Anca Ciliac. Ascultaţi un interviu marca Radio Apollonia.
Om cu suflet deosebit, Roxana Oana Rotaru, preşedinta Asociaţiei ROR Iaşi, a dorit să aducă celor mici aflaţi în Centrul de zi pentru copii “Ioanid Romanescu” din localitatea Voineşti, judeţul Iaşi, magia sărbătorilor de iarnă.
A lansat Campania “Moş Crăciun” şi, împreună cu voluntarii asociaţiei, a reuşit să strângă daruri pentru copii.
I s-au alăturat şi alţi oameni deosebiţi care cred că în această perioadă nimeni nu e bine să fie singur!
Crăciun fericit!
Ascultaţi un interviu realizat în studioul Radio Apollonia:
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Strictly Necessary Cookies
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.
If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.