Pompier salvator şi în timpul liber

Un pompier aflat în timpul liber a salvat viaţa unei femei din cartierul Galata. Femeia era imobilizată la pat de mai mult timp. Ea a fost la un pas de a fi cuprinsă de flăcări. Poliţiştii cred că focul nu a izbucnit întâmplător.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 13, pe strada Văleni. Pompierul Eusebiu Achiţei se afla în timpul liber la câteva străzi depărtare. A văzut fu­mul gros şi fără a sta pe gânduri a fugit în zona respectivă. A observat flăcările şi a intrat în casa cuprinsă de foc îmbrăcat doar cu un tricou.

Eusebiu Achiţei, pompier salvator – Iniţial am văzut un fum de culoare neagră. Prima dată m-am gândit că sunt cauciucuri sau nişte cabluri. La câteva fracţiune de secundă am văzut că fumul se amplifică şi am auzit un strigăt puternic

 Fără a sta pe gânduri, pompierul a sărit gardul gospodăriei în care se afla, a fugit printr-o pădure care se afla la câteva străzi distanţă, şi a intrat în mijlocul iadului care s-a declanşat pe strada Văleni.  Dacă pompierul nu ar fi interevenit la timp, femeia nu mai avea şanse de a supravieţui.

Eusebiu Achiţei, pompier salvator – Am văzut un lacăt pus pe poartă. Am găsit o piatră, am spart lacătul, după care am intrat în curte. Focul se propaga din stânga. Mi-am creat o cale de acces. Sub o boltă de vie din faţa casei se afla un autoturism. Mi-am spus să scot maşina de acolo.

Ca într-un scenariu de film, de teama unei deflagraţii pompierul ieşean a scos maşina din curte. Nici intervenţia sa nu a fost una uşoară.

 Eusebiu Achiţei, pompier salvator

M-am întors înapoi. Focul era foarte puternic. Explodau în acelaşi timp diverse lucruri, butelii.  În acel moment am auzit din spate un strigăt al unei femei. Auzeam ţipete înconinuu şi am zis că persoană rămasă în casă sigur era la geam sau la uşă blocată. Am avut o forţă, nu ştiu, din Cer venită, am deschis uşa. Un val de fum a ieşit de acolo, vizibilitatea era sub un metru, m-am lăsat în genunchi şi am început să verific zona respectivă.

 El a mers în genunchi, sub perdeaua de fum, până a ajuns pe pipăite până la victima imobilizată în pat.

Views: 115

ŞAPTE VICTIME ÎN URMA UNUI ACCIDENT LA VASLUI

Cel puţin şapte persoane au fost rănite, trei fiind încarcerate, după ce un TIR şi două autoturisme s-au ciocnit, luni, pe DJ 245D în judeţul Vaslui. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.  Potrivit reprezentanţilor ISU, la faţa locului au intervenit mai multe autospeciale.

Views: 98

Cătălin Ivan şi-a lansat ADN-ul la Iaşi

După 15 ani de politică în rândul PSD europarlamentarul Cătălin Ivan şi-a ales propria cale după ce a anunțat la sfârșitul săptămănii trecute înființarea unei noi formațiuni politice. Alternativa pentru Demnitatea Naţională (ADN) va fi condus de o echipă de coordonare și nu va face alianţe cu niciun partid care s-a aflat până acum la guvernare.

Lansarea partidului a avut loc la Iaşi, în prezenţa a peste o sută de persoane.

Cătălin Ivan, eurodeputat

AND, Alternativa pentru Demnitate Naţională este un proiect politic, o platformă pro europeană dar spunem la fel de răspicat că trebuie să ne întoarcem la crezul primordial al construcţiei europene.

Noul partid se doreşte a fi o premieră pentru politica românească.

Cătălin Ivan, eurodeputat

Crezul nostru este cel de demnitate naţională ca sumă a demnităţilor individuale. O ţară, un popor nu va putea fi niciodată demn dacă cetăţenii săi oriunde s-ar afla pe glob sau în ţară, dacă un singur roman nu este demn şi demnitatea sa nu este respectată atunci România nu este o ţară demnă.

ADN nu va avea preşedinte, ci va fi condus de o echipă, având coordonatori pentru fiecare  domeniu de activitate.

Cătălin Ivan, eurodeputat

AND are ca principiu de bază ideea de consens. Am fost întrebat dacă voi fi preşedintele acestui partid. Nu. AND nu are preşedinte. Alternativa pentru Demnitate Naţională se bazează pe o echipă de coordonare cu coordonatori pe fiecare domeniu important al vieţii noastre cotidiene. Cei mai buni specialişti, cei cu competenţa cea mai mare în domeniul respective autorităţile în domeniul învăţământului, mediului, economiei.

Noul partid are nu doar o platformă politică, ci şi una digitală.

Anda Matei

Views: 82

Este oficial: Mircea Rednic, noul antrenor al lui Dinamo

După decizia surprinzătoare a conducerii Dinamo, care a renunțat la serviciile lui Claudiu Niculescu după doar trei săptămîni, tehnicianul de 56 de ani va fi prezentat luni în Ștefan cel Mare.

El a semnat un contract valabil pînă în vara anului 2020.

Mircea Rednic, ultimul antrenor care a adus titlul de campioană în Ștefan cel Mare, își începe al patrulea mandat pe banca “alb-roșiilor’ și are ca obiectiv calificarea în play-off-ul Ligii Întâi.

După 11 etape Dinamo este antepenultima în clasament, la 5 puncte distanță de ultima poziție calificantă.

Views: 81