NUMĂRUL LOCURILOR LA REZIDENȚIAT VA CREȘTE

Numărul locurilor scoase la concurs la rezidențiat ar putea crește anul viitor cu 300, potrivit unui proiect de Hotărâre postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății. Astfel, numărul locurilor la rezidențiat ar putea crește de la 5.415, anul acesta, la 5.715, anul viitor. 

Ministerul Sănătății motivează creșterea numărului de locuri la rezidențiat prin faptul că “în prezent România se confruntă cu un deficit major de medici specialişti, deficit care se va adânci în următorii ani, numărul acestora posibil să atingă cifra de 12.000 de specialişti în următorii 15 ani”.

Deficitul este o consecință a migraţia personalului de specialitate medicosanitar bine pregătit şi cu experienţă profesională.

Views: 85

Premiul Nobel Junior pentru Informatică, a revenit unui român

Cristian Bodnar, absolvent al Universităţii din Manchester, a câştigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică şi a primit o medalie de la Michael D. Higgins, preşedintele Irlandei, pentru performanţele sale în domeniu.

Cristian Bodnar are 21 de ani şi s-a născut în Bistriţa, apoi a plecat să studieze la Universitatea Manchester din Marea Britanie unde a studiat informatică.

Premiul a fost câştigat în baza proiectului „De la text la sinteza imaginii. Folosind reţele generative adversariale”. Folosind acest proiect, o persoană poate spune sintagma „floare roşie”, iar programul va desena o floare roşie, aşa cum este imaginată de cel care a dat comanda.

mediafax.ro

Views: 77

RALIUL ROMÂNIEI UNITE, APROAPE DE START

Federaţia Română de Automobilism Sportiv a lansat un raliu atipic, Raliul României Unite 100, pentru a sărbători Centenarul, eveniment la care pot participa, în perioada 25 noiembrie-1 decembrie, toţi deţinătorii de automobile din ţară, informează forul printr-un comunicat. 

Înscrierea în competiţie se face direct printr-un mesaj pe pagina oficială de facebook a federaţiei nu costă nimic, iar punctajul se obţine exclusiv prin imagini postate în evenimentul creat pe facebook în acest sens.
Traseul de concurs nu este impus ca lungime nici ca start, nici ca finiş, dar nici ca lungime sau configuraţie, fiind la libera iniţiativă a concurenţilor.
Cei care se înscriu în competiţie cu o maşină de proveninenţă autohtonă vor primi din start 250 de puncte.

Ulterior, concurenţii trebuie să îşi facă o poză alături de maşină, tricolor şi un loc sau un oraş de importanţă istorică pentru România pentru a puncta în clasament.
Astfel, trecerea prin Bucureşti, Iaşi, Chişinău, Sibiu şi Alba Iulia le va aduce concurenţilor câte 300 de puncte, iar celelalte oraşe vor fi punctate cu 100 de puncte. Monumente precum castre, cetăţi, mausolee sau catedrale de importanţă istorică vor fi punctate cu câte 300 de puncte.Toate pozele şi filmuleţele trebuie să fie postate exclusiv pe pagina evenimentului creată pe facebook.

De altfel, acolo este disponibil şi regulamentul complet.Câştigătorii vor fi premiaţi oficial la Gala Campionilor FRAS de pe 8 decembrie, de la Timişoara.

Views: 75

BNR lansează o nouă monedă de luni, 26 noiembrie 2018

Începând de luni, 26 noiembrie, Banca Naţională a României va pune în circulație o monedă aniversară din alamă, având ca temă 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. De asemenea, pentru colecționari, va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din alamă.

Aversul monedei din aur redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”. Moneda va avea valoarea de 500 de lei și va cântări 31,103 grame.

Aversul monedei din argint redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”. Va avea valoarea de 10 lei și va cântări 31,103 grame.

Aversul monedei din alamă pentru colecționare redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României, anul de emisiune „2018” și litera „N”, într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecționare. Va avea valoarea de 50 de bani și va cântări 6,1 grame.

Aversul monedei din alamă pentru circulație redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2018”. Va avea valoarea de 50 de bani și va cântări 6,1 grame.

Reversul comun tuturor monedelor (din aur, din argint și din alamă) prezintă portretele lui Ștefan Cicio-Pop, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Iuliu Hossu, personalități care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri; inscripția în arc de cerc ,,100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE” și data evenimentului aniversat ,,1 DECEMBRIE 1918”.

Vor fi lansate 200 monede din aur, 200 monede din argint, 5.000 monede din alamă de 50 bani pentru colecționare, 1.000.000 monede din alamă de 50 bani pentru circulație.

Preţurile de vânzare sunt: 7.615,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare, 330,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare, 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecționare.

Monedele din aur, argint, alamă pentru colecționare și monedele de circulație cu caracter aniversar, dedicate marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur, argint și a monedelor din alamă pentru colecționare, dedicate marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Punerea în circulație a monedelor de circulație cu caracter aniversar, cu tema 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

 

Views: 77

Programul manifestărilor de 1 decembrie 2018

Manifestările vor avea loc în piațeta Palatului Culturii, programul debutând la ora 9.00 cu un concert de muzică populară „Noi suntem români”. Vor cânta elevi din Iași (David Simion, Andrei Nicăi, Maria Ionescu, Diana Crăcană), dar și artiști cunoscuți precum Daniela Condurache, Olimpia Iacob Nistor, Ștefan Pintilii, Cristinel Iordăchioaia sau Nadia Duluman. Din program fac parte și dansatori ai Ansamblului „Mugurelul” din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași.

La ora ora 10.00 vor începe manifestările oficiale dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României: Te Deum (Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Episcopia Romano-Catolică), alocuțiuni din partea IPS Teofan, PS Gherghel, prefectului Județului Iași, președintelui Consiliului Județean Iași, primarul Municipiului Iași și a prof. univ. dr. Mihai Crucianu, care a împlinit în acest an 100 de ani. După rostirea discursurilor va urma depunerea de coroane la statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și defilarea forțelor armate.

De la ora 11.00 vor reveni pe scenă artiștii de muzică populară, urmând a fi servită masa tradițională (fasole, cârnați, vin fiert și ceai) ieșenilor prezenți la manifestări.

Seria evenimentelor prilejuite de 1 Decembrie va continua la Primăria Municipiului Iași, unde, de la ora 12.00, va avea loc lansarea mapei filatelice dedicate Centenarului Marii Uniri, proiect realizat de Romfilatelia.

În aceeași zi va fi aprins și iluminatul de Sărbători, la ora 17.00, moment care va fi precedat de un eveniment artistic de Crăciun. De la ora 17.15 va avea loc retragerea cu torțe a militarilor pe traseul Muzeul Unirii – Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii, urmând ca la ora 17.30 să fie intonat imnul național al României în fața Palatului Culturii. În aceeași seară va fi deschis și „Orășelul Copiilor” (cu tema Centenar) pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Ziua va fi încheiată la Palatul Roznovanu, unde, de la ora 18.00, primarul Mihai Chirica va oferi un dineu cu ocazia Zilei Naționale a României. În cadrul evenimentului vor fi lansate trei volume „Iași, Oameni ai Cetății”, pentru domeniile arte plastice, literatură și artă dramatică. Vor lua cuvântul Felix Aftene (arte plastice), Ioan Holban (literatură) și Oltița Cîntic (artă dramatică).

Views: 107