Ziua internaţională a copilului cu cancer este marcată în fiecare an la 15 februarie. Lansată în anul 2002, această zi internaţională promovează o campanie de colaborare la nivel mondial pentru sensibilizarea în ceea ce priveşte cancerul la copii şi pentru exprimarea sprijinului pentru copiii şi adolescenţii cu cancer şi pentru familiile acestora.
Această zi atrage atenţia asupra nevoii de acces mai echitabil şi îmbunătăţit la tratament şi îngrijire pentru copiii cu cancer de pretutindeni.
Despre proiectele adresate copiilor bolnavi şi despre felul în care putem ajuta fiecare dintre noi la reuşita acestor demersuri dialogăm cu domnul Marius Graţian Benchea, Directorul general al Serviciului Voluntar de Ambulanţă Iaşi:
Evenimentul „Şcoala de boli rare” , ediţia a VII a, s – a derulat pe 10 decembrie 2018 la Bucureşti. Au participat oameni care suferă de aceste boli (poate prea puţin cunoscute), cu poveştile lor de viaţă, medici specialişti care se luptă cu aceste diagnostice, căutând modalităţi de tratament pentru a-şi ajuta pacienţii, jurnalişti din toată ţară dornici să afle cum pot să îi sprijine pe cei care, de cele mai multe ori îşi duc bolile în tăcere şi fără multe speranţe.
Despre toate acestea am vorbit cu jurnalista Raluca Daria Diaconiuc la Radio Apollonia, pentru că NE PASĂ!!!!
Peste un milion de români suferă de boli rare, însă foarte puţini au parte de tratament, avertizează organizaţiile de pacienţi. Numărul bolnavilor din “scripte” este extrem de mic în comparație cu cifrele reale, din cauză că majoritatea pacienților cu boli rare din România nu sunt încă diagnosticați sau sunt greșit diagnosticați.
Au fost numite „boli rare” pentru că afectează, în general, un număr mic de persoane, însă există mii de astfel de boli rare.
În România, puţin peste 2.000 de pacienți sunt incluși în programul național destinat acestor afecţiuni, dar se estimează că cifra reală a românilor afectaţi de acet tip de maladii ar fi de aproape 500 de ori mai mare.
Numărul tot mai mic al medicilor din spitale, timpul mult prea scurt alocat pentru evaluarea/consultația unui pacient, cu atât mai mult cu cât este vorba despre boli invalidante, severe și complexe, care necesită abordare interdisciplinară, duc la diagnostice greșite. Totodată, repre-zentanţii organizaţiilor de pacienţi atrag atenţia asupra faptului că este necesară introducerea testării genetice în pachetul de servicii medicale de bază.
Ascultaţi un interviu realizat în studioul Radio Apollonia:
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Strictly Necessary Cookies
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.
If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.