Dorinţele anului 2019

La început de an ne punem dorințe. Ne facem planuri și ne gândim că avem multe proiecte importante de realizat cu bunătate, cu credință, cu oameni faini.

Dorințele sunt asemenea unui izvor, nesecate, nestăvilite, nebănuite. Fără ele nu ne-am putea proiecta viața și nici nu am atinge idealuri nesperate. Ele sunt forța care ne propulsează în timp și spațiu. Ele ne dau rost și sens în zbuciumul acestei vieți. Ele mobilizează toată puterea umană în împlinirea acelui ”vreau” interior.

Deşi au trecut doar 7 zile din acest an, psihologul Roxana Oana Rotaru şi jurnalista Raluca Daria Diaconiuc au deja agenda plină de proiecte!

Ascultaţi un interviu cu psihologul Roxana Oana Rotaru şi jurnalista Raluca Daria Diaconiuc, realizat în studioul Radio Apollonia:

Views: 139

Gânduri de început de an la Radio Apollonia

Ne-am obişnuit ca la început de an să facem o listă cu obiectivele pe care vrem să le atingem în următoarele 12 luni. Cei mai mulţi îşi doresc bani, călătorii, sănătate şi, cel mai important, să rămână alături de cei dragi.

Fericiţi, trişti, încrezători sau zâmbitori, oamenii şi-au pus speranţe în noul an: să fie mai bun, să le meargă bine şi să fie sănătoşi.

Ce dorinţe şi-au pus ascultătorii noştri de radio, aflaţi în interviurile care urmează…

Interviu cu prietenul nostru, Thomas Mendel, de la Cluj:

Ascultaţi un interviu cu Micha Mendel, Radio Cluj:

Views: 79

Un pian şi un saxofon

Mario Victor Lucaci, supranumit “micul Chopin”, elev în clasa a VI-a la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, uimeşte jurii şi maeştri din toată Europa!
Studiază pianul de la vârsta de 6 ani. În şase ani, micul pianist a adunat zeci de diplome şi premii de la competiţii naţionale şi internaţionale care confirmă că munca pe care o depune zilnic îl situează printre copiii cei mai bine pregătiţi în domeniu, obţinând trofeul categoriei de vârstă pe care o reprezintă!
Face o echipă excelentă cu colegul său de şcoală, Giuli Lupu. Amândoi sunt tineri talentaţi, conştienţi de faptul că, doar prin muncă asumată, viitorul le va oferi scenele mari ale lumii!!

Au fost invitaţii emisiunii “Hits And The City” din 20 decembrie 2018.
Ascultaţi un interviu marca Radio Apollonia:

Views: 615

Doi ieşeni la capătul lumii!

Vă mai amintiţi când în luna octombrie a acestui an plecau din Iaşi doi români într-o călătorie prin lume, începând o poveste cu “două motoare, un vapor, trei avioane, 9 țări, un continent, şi-un… traseu incandescent”?

O să spuneţi că asta a fost..o ştire! Eu vă spun că este o ştire într-un prezent continuu, că “povestea celor doi” este formată din fiecare clipă trăită prin lumea largă, de toate experienţele care sunt adevărate provocări, de oamenii pe care îi întâlnesc în drumul lor şi, pe care, uimitor aceşti “ambasadori pe motoare” îi învaţă limba română!!

Astăzi ajunseseră în Ţara de Foc, iar noi aşteptăm Crăciunul!!

Ascultaţi un interviu marca Radio Apollonia:

Views: 80

Concert caritabil “Colinde în dar”

Copiii și tinerii cu autism din Iași primesc cu inima deschisă un cadou emoționant, în cea mai frumoasă perioadă a anului, a sărbătorilor de iarnă. Prietenii lor de la Corul Angeli – Angeli Choir și jurnalista Diaconiuc Raluca Daria vor fi din nou alături de familia ANCAAR – filiala Iași cu un concert devenit deja tradiție.

Vino și tu, pe 20 decembrie, de la ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” Iaşi, să le oferi speranță și fericire celor care au atât de multă nevoie.

Copiii și seniorii din corurile Angeli și Perpetuum, precum și micii actori din SoTrupa vor face ca inimile tuturor să tresară și să simtă bucuria Crăciunului.

Despre acest eveniment am dialogat cu doamna Carmen Ghercă, reprezentant legal ANCAAR – Filiala Iaşi.

Ascultaţi un interviu marca Radio Apollonia:

Views: 113