Încep lucrările de reabilitare a Muzeului Vasile Pogor

Una dintre bijuteriile arhitectuarale ale Iaşului, Casa cu ferestre luminate, va cunoaşte o schimbare majoră. Casa Pogor, căci despre ea este vorba, intră într-un amplu program de restaurare care urmează să se desfăşoare pe o perioadă de 24 de luni. Lucările se fac prin intermediul Consiliului Judeţean Iaşi, cu bani de la Uniunea Europeană. Valoarea proiectului este de 6,5 milioane de lei, din care 6,3 milioane de lei sunt bani europeni.

Lucrările la vor consta, printre altele, în restaurarea paramentului din piatră în zonele deteriorate, restaurarea uşilor şi înlocuirea tâmplăriei ferestrelor, asigurarea accesului pentru persoanele cu dizabilităţi, instalarea unei platforme hidraulice, relocarea unui grup sanitar, înlocuirea elementelor degradate şi a elementelor din lemn şi refacerea circuitului muzeal.

“Proiectul înseamnă foarte mult dat fiind că este cel mai cunoscut obiectiv. Lumea, în general, asociază MNLR cu Casa Pogor deşi noi avem mult mai multe obiective muzeale. Este obiectivul care este asociat cu întreaga instituţie”, a declarat Lucian Dan Teodorovici,  director MNLR Iaşi.

Şi nu doar. Casa Pogor va deveni, cu siguranţă, un punct de atracţie între muzeele literare ieşene.  Imobilul este totodată unul dintre edificiile simbol ale Iaşului. Despre valoarea culturală spunem doar că aici s-au derulat serile literare ale “Junimii”.

“Consiliul Judeţean se implică în acest proiect de renovare şi restaurare a Casei Vasile Pogor pentru că este unul dintre simbolurile Iaşului. La Casa cu ferestre luminate, aşa cum era cunoscută, se întâlneau personalităţile vremii care au participat la crearea României Moderne”, a declarta Romeo Olteanu, vicepreşedinte CJ. 

Intervenţia este o continuare a lucrărilor care s-au făcut la Casa Pogor în perioada 1998 -2001. Dacă atunci au fost refăcute sobele, podina de odihnă, stâlpul de susţinere al acesteia, pictura murală din holul de acces sau policandrul, acum vorbim de refacerea inelului de canalizare şi preluarea apelor pluviale, lucrări de sistematizare, împiedicarea apei ascensionale. Se vor face şi lucrări de restaurare cum este în cazul unor stocaturi care lipsesc sau au căzut de-a lungul anilor. La rândul ei, şarpanta, care acum este spaţiu care găzduieşte evenimente culturale, va fi reamenajată.

“Va fi metalică, va avea un grad de rezistenţă mult mai mult îmbunătăţit. Fiind metalică, şarpanta nu mai are nevoie de susţinere intermediară, caz în care va asigura un spaţiu mai amplu”, a declarat Filip Ciobănaşu, arhitect.

Nu doar Casa Pogor va fi renovată, ci şi curtea exterioară.

“Avem propuse plantări, gazonări, refacerea circulaţiei, resistematizarea verticală la un nivel pe care să-l îmbunătăţim”, a declarat Filip Ciobănaşu, arhitect. 

Lucrările au ca termen de execuţie 24 de luni.

Anda Matei

Views: 129