“Bohemian Rhapsody”, de vineri 2 noiembrie, în cinematografe

Cel mai așteptat film al acestui sfârșit de an, “Bohemian Rhapsody” intră, de vineri, în cinematografele românești.

Pelicula urmărește ascensiunea meteorică a formației Queen, de la înfiinţare şi până la celebrul concert Live Aid din 1985, susținut la Londra în faţa a 72.000 de spectatori.

Regretatul Freddie Mercury este încarnat de Rami Malek, actor american cu origini egiptene.

Bohemian Rhapsody a avut premiera mondială, în octombrie, pe Wembley Arena. Încasările vor fi donate organizaţiei fondate în numele lui Freddie Mercury.

Recent, a fost lansată coloana muzicală a producției.

Trupa Queen a continuat să concerteze și să înregistreze chiar și atunci când sănătatea lui Freddie Mercury s-a deteriorat. În 1991, la o zi după ce a recunoscut public că suferă de SIDA, artisul a murit la vârsta de 45 de ani.

Visits: 81

2 noiembrie în istoria muzicii

1958: Americanul Tommy Edwards urca în fruntea clasamentului britanic al vânzărilor cu ‘It’s All In The Game’, piesă scrisă împreună cu Charles Dawes, care – mai târziu – avea să devină vicepreşedinte al SUA

1960: Se stingea din viaţă compozitorul şi dirijorul grec Dimitri Mitropoulos (n.1896)

1961: Se năştea cântăreaţa canadiană Kathryn Dawn Lang

1965: Se năştea Shah Rukh Khan, actor și cântăreț indian, un star al Bollywood-ului

1969: Creedence Clearwater Revival lansa ‘Willy and the Poor Boys’, al 3-lea disc de studio din acel an pentru trupă

1974: Se năştea rapperul american Cornell Iral Haynes Jr, alias Nelly

1985: Stevie Wonder domina topul Billboard cu ‘Part-Time Lover’, al 9-lea său No.1 în America

1990: Se năştea Kendall Schmidt, cântăreţ şi dansator american

2006: Shakira era marea câştigătoare a galei Latin Grammy Awards, columbianca obţinând 4 trofee între care cele pentru melodia ‘La Tortura’, duet cu Alejandro Sanz, şi albumul ‘Fijacion Oral’

2015: Adele cucerea clasamentul vânzărilor de dincolo de Atlantic cu ‘Hello’, primul single de pe discul intitulat ’25’, de asemenea un succes comercial

Visits: 94

Tânărul ars din Piatra Neamţ, în drum spre Belgia

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează joi, 1 noiembrie, o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Iaşi – Bruxelles, Belgia, pentru transferul unui pacient din Piatra Neamţ, rănit în urma unei explozii.

Pacientul aflat în comă indusă, cu arsuri de gradul III pe 75% din suprafaţa corpului, va fi asistat pe timpul zborului de către o echipă medicală SMURD din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca şi de o echipă medicală militară şi va fi transportat la Spitalul Grand Hopital de Charleroi, din Belgia.

Misiunea se efectuează la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a acordului primit din partea instituţiei medicale belgiene la apelul lansat de către Ministerul Sănătăţii pentru transferul rănitului.

Aeronava este operată de către un echipaj format din locotenent-comandorul Romeo Gârz – comandant aeronavă, locotenent-comandorul Gabriel Udrescu – pilot şi maistrul militar George Băltescu.

Echipa medicală a M.Ap.N. este alcătuită din locotenent-colonelul doctor Dragoş Tudose, plutonierul Elena Călin şi plutonierul Georgel Grigore.

Visits: 117

Conferința Anuală și Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România, la Iași

În an centenar, cel mai important eveniment din industria aviației civile din România se desfășoară în capitala Moldovei! 

Astăzi a început la Iași a 26-a Conferință Anuală și Adunare Generală a Asociației Aeroporturilor din România (1-2 noiembrie 2018), având ca temă „Dezvoltarea Aviației Civile din România în următorul deceniu”.

Dezbaterile au loc la Palatul Culturii, unde sunt prezenți peste 150 de participanți -reprezentanți ai instituțiilor de stat cu atribuții în domenii siguranței și securității aeronautice, directori generali de aeroporturi și specialiști din industria aeronautică, din țară și din străinătate, alături de autorități locale și centrale.


Deschiderea oficială a fost făcută de domnul David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România.


Programul primei zile a Conferinței Anuale AAR cuprinde următoarele sesiuni:


Sesiunea 1 – Dezvoltarea aviației civile în România
Sesiunea 2 – Reglementări, tehnologii și standarde privind siguranța aviației civile
Sesiunea 3 – Provocări pentru companiile aeriene care activează pe piața din România, în următorii 10 ani.

 

Sursa: facebook.com/IASIairport/

Visits: 63

Andre Agassi se întoarce în sportul alb

Andre Agassi se întoarce în sportul alb, pentru a-l antrena pe Grigor Dimitrov.

Considerat unul dintre cei mai talentaţi jucători din lume, Dimitrov a avut un 2017 excelent, încununat cu victoria de la Turneul Campionilor. Anul acesta, însă, bulgarul a pierdut mult din consistenţa acumulată sezoanele trecute, iar acum a coborât până pe locul 10 ATP.

În acest context, Grigor l-a contactat pe Agassi, cel care ar trebui să îl readucă la nivelul maxim. Informaţia a fost furnizată de Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep şi un bun prieten al americanului.

8 trofee de Grand Slam a câștigat Andre Agassi de-a lungul carierei: 4 la Australian Open (1995, 2000, 2001, 2003), unul la Roland Garros (1999), unul la Wimbledon (1992) și două la US Open (1994, 1999).

Visits: 61