Cel mai așteptat film al acestui sfârșit de an, “Bohemian Rhapsody” intră, de vineri, în cinematografele românești.

Pelicula urmărește ascensiunea meteorică a formației Queen, de la înfiinţare şi până la celebrul concert Live Aid din 1985, susținut la Londra în faţa a 72.000 de spectatori.

Regretatul Freddie Mercury este încarnat de Rami Malek, actor american cu origini egiptene.

Bohemian Rhapsody a avut premiera mondială, în octombrie, pe Wembley Arena. Încasările vor fi donate organizaţiei fondate în numele lui Freddie Mercury.

Recent, a fost lansată coloana muzicală a producției.

Trupa Queen a continuat să concerteze și să înregistreze chiar și atunci când sănătatea lui Freddie Mercury s-a deteriorat. În 1991, la o zi după ce a recunoscut public că suferă de SIDA, artisul a murit la vârsta de 45 de ani.

Visits: 81