Coronavirus România, INFORMAȚII OFICIALE

În România au fost confirmate, până acum, 1.452 infecții cu coronavirus. 139 dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale. În total, în România au murit 29 de persoane infectate cu coronavirus. Primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie. 

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 28 MARTIE, ORA 13:05 Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate. Până acum, 29 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj-Napoca și Neamț, au decedat.

Views: 613

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 14 din 24.03.2020,
În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1, 3 – 5 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare,
Ministrul afacerilor interne emite următoarea Ordonanță militară
Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizicăindividuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
Art. 2. – Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoanevârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afaraintervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.
Art. 4. – (1) Pentru verificarea motivului deplasării:
a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.
(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.
Art. 5. – (1) Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.
Art. 6. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora.
(2) Evidența persoanelor fără adăpost se actualizează și se raportează săptămânal la Centrul județean/al Municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art. 7. – (1) Instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a marca zona destinată accesului cetățenilor/clienților și suprafața de relații cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanțe de siguranță de minimum 1,5 metri.
(2) Administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanță socială între producătorii agricoli, comercianți și cumpărători. Comercianții și producătorii agricoli aflați în piețele agroalimentare sunt obligați să adopte măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuși și măști.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art. 8. – Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.
(2) Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și autorizărilor tehnice necomerciale.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României.
Art. 9. – (1) Se interzice accesul piloților la bordul navelor, sosite din zonele de risc roșii/galbene în porturile maritime române, dacă nu dispun de echipament de protecție stabilit de Direcția de sănătate publică Constanța sau dacă navele nu au efectuat perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă de risc roșie/galbenă.
(2) Se interzice accesul navelor maritime și fluvio-maritime în porturile situate pe Dunărea maritimă, până la efectuarea perioadei de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă roșie/galbenă, în următoarele două zone de staționare în ancoră:
a) rada portului Sulina, pentru navele care vin dinspre Marea Neagră;
b) Dunărea, mila marină 44, pentru navele care vin dinspre canalul Bâstroe.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art. 10. – Ministerul Apărării Naționale asigură, la solicitarea ministrului afacerilor interne:
a) preluarea în pază a unor obiective a căror protecțieeste asigurată în prezent de către Jandarmeria Română;
b) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților de ordine publică;
c) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților Poliției de Frontieră Române, în punctele de trecere a frontierei de stat.
Art. 11. – Pentru verificarea respectării condițiilor de carantinare sau izolare la domiciliu, instituțiile de securitate națională vor proiecta sisteme de comunicații și aplicații informatice, necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și autorităților locale, pentru a comunica în timp real și permanent cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu.
Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.
Art. 13. – (1) După alineatul (2) al articolului 2 dinOrdonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(21), cu referire la activități permise în centrele comerciale, cu următorul cuprins:
„(21) Suspendarea temporară a activității comerciale potrivit alin.(1) nu se aplică:
a) vânzării produselor electronice și electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului;
b) vânzării produselor și serviciilor de optică medicală.”
(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art.14. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală pentru măsurile prevăzute la art.1 – 4;
b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.5;
c) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.7;
d) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art.8;
e) Autoritatea Navală Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art.9.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 5, art. 7 – 9 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 15. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Prevederile art.4 și 5 din Ordonanța militară nr.2/2020 își încetează aplicabilitatea.
(3) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

Ministrul Afacerilor Interne
Ion Marcel Vela

Views: 260

Coreea de Sud va trimite două milioane de teste României pentru depistarea noului coronavirus

O companie sud-coreeană a anunţat că va trimite României 20.000 de kituri pentru testarea noului coronavirus, ceea ce înseamnă două milioane de teste.
UPDATE „În prezent, Compania Unifarm SA a încheiat un contract cadru cu un producător din Coreea de Sud pentru achiziţia unui număr de 2 000 000 teste de diagnostic molecular ( Real Time PCR)”, se arată într-un comunicat de presă remis Adevărul. Săptămâna care urmează va fi livrată în depozitele companiei prima tranşă de 200 000 de teste. În această perioadă, Compania Unifarm SA a precizat că face în permanenţă demersuri de a achiziţiona, de la producători autorizaţi din întreaga lume, teste de diagnostic, alte dispozitive, dar şi medicamente necesare pentru limitarea răspândirii COVID 19, pe care le distribuie unităţilor sanitare sau cabinetelor medicale, pe bază de comandă. Cele 20.000 de kituri (fiecare ce poate fi folosit la 100 de teste) vor fi trimise printr-un contract aranjat la nivel guvernamental, a anunţat duminică ministrul de externe de la Seul, conform agenţiei de presă Yonhap. Fiecare kit poate fi folosit pentru 100 de teste, ceea ce înseamnă un total de două milioane de teste. România şi Coreea de Sud au semnat recent un contract, livrările urmând să se facă eşalonat. Oficialul sud-coreean nu a vrut să dea alte detalii, precum numele exportatorului sau preţul plătit. Coreea de Sud a fost recunoscută la nivel internaţional pentru metodele de testare şi tratament din fază timpurie în privinţa coronavirusului.

Views: 159

Drum bun, Vintilă Mihăilescu!

– Profesorul Vintilă Mihăilescu, fost director al Muzeului Ţăranului Român, a încetat din viaţă astăzi dimineață la Spitalul Fundeni.
– Profesorul avea 68 de ani şi a fost diagnosticat în 2018 cu un tip de cancer agresiv al sângelui.
– Anul trecut, Vintilă Mihăilescu a fost operat în Franţa..

Antropologul şi profesorul Vintilă Mihăilescu nu mai este printre noi. El se lupta de mai multă vreme cu o boală grea, iar anul trecut fusese internat la un spital din Franţa.

Anunţul morţii fostului director al MŢR a fost confirmat pentru MEDIAFAX de Bogdan Iancu, lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice.

Vintilă Mihăilescu s-a născut pe 23 mai 1951. A fost cunoscut în calitate de scriitor, publicist, psihosociolog şi atropolog. Din 2005 până în 2010 a fost directorul Muzeului Ţăranului Român. Era specializat în etnopsihologie, identitate şi etnicitate şi studiul comunităţilor. A condus, din 2000, Catedra de Sociologie de la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice (SNSPA).

În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. Între 1998 şi 2018 a fost colaborator permanent la revista Dilema (Veche), unde a deţinut rubrica „Socio-hai-hui”. A mai publicat: Paysans de l’histoire (în colab., 1992), Fascinaţia diferenţei (1999), Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000), Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002), Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani (2010). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut Socio-hai-hui prin Arhipelagul România (2006), Antropologie. Cinci introduceri (ed. I, 2007; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2009), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (ed. I-II, 2013), Condiţia romă şi schimbarea discursului (coord. împreună cu Petre Matei, 2014), Apologia pîrleazului (2015), De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc (coord., 2017), Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană (2017) şi Etnogeneză şi ţuică (2018).

Views: 35