Coreea va trimite 20.000 teste pentru COVID-19 în România FOTO AFP

O companie sud-coreeană a anunţat că va trimite României 20.000 de kituri pentru testarea noului coronavirus, ceea ce înseamnă două milioane de teste.
UPDATE „În prezent, Compania Unifarm SA a încheiat un contract cadru cu un producător din Coreea de Sud pentru achiziţia unui număr de 2 000 000 teste de diagnostic molecular ( Real Time PCR)”, se arată într-un comunicat de presă remis Adevărul. Săptămâna care urmează va fi livrată în depozitele companiei prima tranşă de 200 000 de teste. În această perioadă, Compania Unifarm SA a precizat că face în permanenţă demersuri de a achiziţiona, de la producători autorizaţi din întreaga lume, teste de diagnostic, alte dispozitive, dar şi medicamente necesare pentru limitarea răspândirii COVID 19, pe care le distribuie unităţilor sanitare sau cabinetelor medicale, pe bază de comandă. Cele 20.000 de kituri (fiecare ce poate fi folosit la 100 de teste) vor fi trimise printr-un contract aranjat la nivel guvernamental, a anunţat duminică ministrul de externe de la Seul, conform agenţiei de presă Yonhap. Fiecare kit poate fi folosit pentru 100 de teste, ceea ce înseamnă un total de două milioane de teste. România şi Coreea de Sud au semnat recent un contract, livrările urmând să se facă eşalonat. Oficialul sud-coreean nu a vrut să dea alte detalii, precum numele exportatorului sau preţul plătit. Coreea de Sud a fost recunoscută la nivel internaţional pentru metodele de testare şi tratament din fază timpurie în privinţa coronavirusului.

Visits: 120