Concert extraordinar de jazz! TRIOSENCE, la BCU Iași, pe 22 noiembrie 2018

iubitorii de jazz sunt invitați joi, 22 noiembrie, ora 20:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” Iași, la un concert de excepție susținut de TRIOSENCE (Germania), care va împărtăşi publicului ieșean o experienţă muzicală de o frumusețe şi expresivitate greu de egalat.

 

TRIOSENCE este unul dintre trio-urile cele mai importante din jazz-ul european contemporan și una dintre cele mai active și de succes trupe de jazz din Germania, care reușește să dea un suflu original clasicei formule trio.

TRIOSENCE nu este doar un simplu nume. El reflectă conceptul care stă la baza unei arhitecturi elaborate în spiritul libertăţii de creaţie, ce oferă publicului un univers muzical de înaltă ţinută, cu o nouă dimensiune componistică şi stilistică influențată de fusion, folk, pop, world și inspirată de maeştri ai jazz-ului mondial: Bill Evans, Keith Jarrett, Ahmad Jamal, Peter Erskine, Jack DeJohnette, Zakir Hussain.

“TRIO-ESSENCE” se referă la creația colaborativă, mai degrabă decât a fi un trio cu un lider, la emanciparea pianului, a basului și a tobelor, adică la exprimarea individualității puternice a celor trei muzicieni: BERNHARD SCHÜLER (pian), OMAR RODRIGUEZ CALVO (bass), TOBIAS SCHULTE (tobe/percuție). Virtuozitatea individuală a celor trei muzicieni, expresivitatea și sensibilitatea, unitatea şi echilibrul, liniile rafinate și cizelate ce captivează prin intensitate, suspans și coerență narativă, sunt elemente care se pot regăsi doar la maeștrii muzicii de jazz.

Apărut pe scena europeană de jazz în 1999, încă de la înființare trio-ul a fost răsplătit cu premii importante: “Jugend jazzt, the Ostsee (Baltic Sea) Jazz Festival” și “Kulturforderpreis of Kassel”. Primul lor CD, “First Enchantment”, a fost nominalizat la “Preis der deutschen Schallplattenkritik”, cel de-al doilea, “Away for Awhile”, a rămas peste șase luni în “German International Jazz Charts”, iar în 2018, pianistul Bernhard Schüler este nominalizat la prestigiosul Echo Jazz Awards, pentru virtuozitate și performața muzicală de pe noul album “Hidden Beauty” (2017).

Cu 8 albume scoase la Mons Records și Sony BMG, unul dintre primele trei label-uri din lume, cu o prezență frecventă în festivaluri de renume, cu ecouri entuziaste în importante publicații, Stern, FAZ, JAzzThing, Jazz Podium, Piano News, etc., autenticitatea TRIOSENCE este aplaudată și aclamată pentru universul vibrant și totodată sofisticat pe care-l propune, pentru momentele de intensitate dramatică, transă și armonie pură, unde domnește comuniunea și simpla bucurie de a cânta împreună pentru a ajunge la un sunet unic. https://www.triosence.com/

 

Evenimentul va începe la ora 20:00 și va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu”- Iași. Detalii pe https://www.facebook.com/events/493092947869381/

Accesul în sală se face în intervalul orar 19:30 – 20:00.

Prețul biletelor este 35 de lei și se pot cumpăra pe https://eventbook.ro/music/bilete-triosence-aula-bcu-iasi-22-noiembrie și de la intrare, în seara evenimentului.

Evenimentul este produs în cadrul proiectului UnderAct de FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală și Centrul Cultural German Iasi / Deutsches Kulturzentrum Iasi în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” Iași și Goethe Institut, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.

Views: 100

Black Friday 2018: Ghidul pentru cumpărăturile din ziua cu cele mai mari reduceri din an

Garanția legală de doi ani și dreptul de a returna produsele achiziționate sunt, după cum stabilește legislația în vigoare, principalele drepturi ale cumpărătorilor. Dar, pe lângă acestea, cumpărătorii ar trebui să știe și că ar trebui să verifice produsele la livrare, că nu au nevoie de ambajul original al produsului pentru a beneficia de garanție sau că vânzătorii trebuie să le pună la dispoziție o serie de informații. În contextul în care Black Friday 2018 are loc chiar în această perioadă, prezentăm azi o serie de informații ce pot ușura misiunea celor ce vor să facă cumpărături în perioada reducerilor de preț.

Clienții magazinelor online trebuie să primească, atunci când fac cumpărături, o serie de informații obligatorii de la comerciant. Unele dintre acestea vizează caracteristicile produsului, datele de contact ale comerciantului, dar și modalitățile de plată acceptate de comerciant sau politica de soluționare a reclamațiilor.

Recomandările autorităților pentru cei ce fac cumpărături în această perioadă

Mai mulți comercianți importanți din România au dat deja startul reducerilor de preț și, de aceea, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) le face cumpărătorilor o serie de recomandări. ANPC le recomandă acestora să se informeze, printre altele, despre costurile de livrare a produsului sau despre modalitățile de plată acceptate.

Drepturile pe care le au cumpărătorii în baza garanției legale a produsului

Comercianții trebuie să acorde la vânzarea produselor, în mod obligatoriu, garanția legală de conformitate. Această garanție are, potrivit legislației din țara noastră, o durată de doi ani și se calculează de la momentul livrării produsului. În baza acestei garanții, cumpărătorii pot solicita repararea sau înlocuirea unui produs defect și, în anumite situații, pot chiar returna produsul și pot primi banii plătiți înapoi.

Autoritățile ce trebuie contactate în cazul apariției unor probleme cu comercianții

Uneori, în interacțiunea dintre comerciant și cumpărător apar neînțelegeri și chiar tensiuni, care nu se rezolvă întotdeauna rapid sau ușor. În aceste cazuri, dacă nu reușește să rezolve problema direct cu comerciantul, cumpărătorul are posibilitatea de a-l reclama pe acesta la anumite autorități din România.

Nu e obligatoriu să păstrăm ambalajele originale ale produselor

De câțiva ani, obligația de a păstra ambalajele originale ale unui produs pentru a beneficia de garanție a fost eliminată. Astfel, cumpărătorii nu mai sunt nevoiți, de teama de a nu putea beneficia de garanția produsului, să-și aglomereze locuințele cu ambalajele produselor cumpărate.

Ce trebuie să facă cumpărătorii atunci când produsele livrate prezintă defecte

Potrivit legislației în vigoare, comerciantul este răspunzător față de cumpărător pentru orice neconformitate existentă la momentul când au fost livrate produsele. În cazul în care defectul produsului este vizibil sau ușor și rapid de identificat, cumpărătorul poate refuza primirea coletului sau a produsului.

Cine răspunde dacă un produs cu defecte cauzează pagube cumpărătorului

În cazul în care un produs defect cauzează diverse pagube cumpărătorului, acesta are posibilitatea de a se îndrepta împotriva producătorului bunului sau, dacă nu există posibilitatea ca acesta din urmă să fie contactat, împotriva vânzătorului produsului.

Cumpărătorii bunurilor la mâna a doua pot beneficia doar parțial de garanția acestora

Cei ce cumpără bunuri direct de la un comerciant beneficiază de garanție pentru acestea. În schimb, cei ce cumpără bunuri de la persoane fizice sau, după cum mai sunt ele numite, bunuri la mâna a doua nu pot beneficia de toate drepturile ce derivă din garanția legală. Spre exemplu, cumpărătorul unui bun la mâna a doua va putea, în baza garanției, doar să-și repare bunul, nu să-l și înlocuiască sau să-l returneze.

 

avocatnet.ro

Views: 88

Câinele Roba a depistat țigări de contrabandă în P.T.F. Albița

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, cu ajutorul câinelui de detectare produse din tutun și împreună cu inspectorii vamali,  au descoperit 21.600 de țigarete cu timbru de acciză R. Moldova, pe care un cetățean român  încerca să le introducă în ţară, ascunse în autoturismul pe care îl conducea.

 În ziua de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca Volvo, înmatriculat în R. Moldova, cetățeanul român Petru A., în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza  municipiului București.

La controlul de frontieră, câinele „Roba” specializat în detectarea produselor din tutun, din dotarea Poliției de Frontieră, a dat semnale specifice de detecție a produselor din tutun, motiv pentru care s-a solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport.

Astfel, echipa comună de control a descoperit ascunse în podeaua, plafonul și farurile autoturismului, cantitatea totală de 21.600 de țigarete (1.080 de pachete), cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 4.968 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 8.000 lei, precum și indisponibilizarea autoturismului până la plata amenzii.

 

Comunicat I.T.P.F. Iaşi

Views: 72

“After morning” la Radio Apollonia cu Marius Graţian Benchea şi Andrei Dîscă

De dimineaţă, de la orele 9.00, începe matinalul care vă dă energie, muzică de bună calitate şi informaţii de care aveţi nevoie ca să începeţi ziua cu voie bună!

Astăzi, 16 noiembrie 2018, au fost în direct cu ascultătorii, Marius Graţian Benchea, Director general al Serviciului Voluntar de Ambulanţă Iaşi şi Andrei Dîscă.

Mulţumim pentru participare!

Views: 114

Informare meteo de vreme rea!

Meteorologii au emis o informare meteo de vreme rea, care a intrat în vigoare în această dimineață, la ora 5 și care va ține până pe 18 noiembrie, ora 12. Temperaturile scăzute aduc lapoviță și ninsoare, în special în zonele de munte, unde ninge deja.

Astăzi, în sudul și sud-estul țării vor fi temperaturi scăzute pentru această perioadă a anului, iar termometrele nu vor indică mai mult de 7 grade Celsius. La munte ninge deja, iar în restul regiunilor vor fi ploi, lapoviță și ninsoare. Vizibilitatea va fi redusă și pe șosele se va depune și un strat subțire de polei, spun meteorologii.

Mâine vor fi ninsori de scurtă durată în aproape toată țara și pînă duminică, frigul va cuprinde întreagă Românie, iar maximele termice nu vor depăși 2-3 grade. De astăzi și pînă duminică, la orele amiezii, vor avea parte de temperaturi specific lunii ianuarie, spun meteorologii. În București nu vor fi mai mult de 5 grade Celsius pe timpul zilei și 0 grade noaptea.

Views: 92