Revista “NOVA APOLLONIA”

A apărut numărul 82 al revistei NOVA APOLLONIA!

Pe prima pagină puteţi citi editorialul “ROMÂNIA 100 sau despre globalism, naţionalism şi identitate naţională”, semnat de Daniel Corbu, Redactorul şef al acestui Săptămânal de cultură, educaţie şi informaţie.

“Sărbătorim, cu mai mult sau mai puţin fast, 100 de ani de la un eveniment astral pentru poporul român, unirea tuturor provinciilor româneşti sub acelaşi imn, acelaşi stindard, adică formarea României Mari, întregite şi independente, în anul fast 1918. Din păcate, anul sărbătoresc 2018 a găsit o Românie mai dezbinată ca niciodată, sărăcită, cu o societate scindată, cu aproximativ cinci milioane de români plecaţi din ţară, obligaţi să plece în Occident, formând diaspora.

“În lumea asta, nimic nu este mai interesant decât istoria poporului nostru”, scria Eminescu tânăr, atunci când împreună cu alţi tineri studenţi români fonda Societatea “Matei Basarab”.

Ascultaţi un interviu cu Daniel Corbu, Redactor Şef al revistei NOVA APOLLONIA.

Views: 138

Lansare de carte – “De partea bună a ierbii”, autor Răsvan Popescu

Scriitorul Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, va lansa  cartea de proză “De partea bună a ierbii”, marţi, 4 decembrie 2018, orele 14.00, la Librăria “Cartea Românească”, din Iaşi.

“Cartea este, într-un fel, despre rătăcirea drumului. (…) Este, în acelaşi timp, o carte despre căutarea lui Dumnezeu, dar şi despre regăsirea lui, într-un final. Şi este o carte despre vârste”(Răsvan Popescu).

Ascultaţi un interviu realizat în studioul Radio Apollonia.

Views: 175

Memorie, jertfă și înălțare

“Pașii merg în destin prin locuri și fapte, despre care nu cugetăm. De ce ?…

Orașul Iași s-a transformat și se transformă și nu putem să uităm când Regele Ferdinand și Regina Maria au fost printre soldații care s-au simțit înălțați și îmbărbătați pentru jertfa supremă, luptând pentru fiecare petic de pământ, pentru că li s-a promis pământ. Astfel s-a putut opri și revoluția bolșevică care mocnea în România și s-a putut înfăptui Marea Unire.
Tablourile care vor fi expuse la Muzeul Municipal Iași, în perioada 26 noiembrie – 20 decembrie sunt ca o evocare a trecutului prin lumină, culoare și sentimente, o cronică în imaginea acestui timp și spațiu, în care Regele Ferdinand, Regina Maria și Nicolae Iorga vă vor întâmpina la această expoziție din tablourile pictate.”(Mihai Coţovanu)

Vernisajul va fi marți, 27 noiembrie 2018, orele 17:00, la Muzeul Municipal din Iaşi şi va fi prezentat de profesorul universitar dr. Mihai Dorin. Invitați de onoare: prof. universitar dr. Trăian D. Stănciulescu și poeta Shanti Nilaya.

Ascultaţi un interviu cu artistul Mihai Coţovanu în studioul de Radio Apollonia.

Views: 84

“TEATRU DE RĂZBOI”, la Teatrul Național Iași

Teatrul Național Iași sărbătorește Ziua Națională a României și cei 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri împreună cu publicul său.

Pe 1 și 2 decembrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Mari, un spectacol excepțional, dedicat Centenarului Marii Uniri:

 

TEATRU DE RĂZBOI

Un spectacol emoționant despre Iași, oraș devenit capitală de război, și despre rolul important pe care l-a avut Teatrul Național „Vasile Alecsandri” în perioada refugiului dintre 1916-1918.

scenariul: Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici, Cristian Hadji-Culea

regie: Cristian Hadji-Culea

decor: Dragoș Buhagiar

costume: Rodica Arghir

coregrafie: Attila  Bordás

muzica: Tibor Cári

video: Andrei Cozlac

asistent regie: Irina Crețu

documentare text: Ioana Bujoreanu

distribuție: Brândușa Aciobăniței, Andreea Boboc, Diana Chirilă, Haruna Condurache, Pușa Darie, Petronela Grigorescu, Livia Iorga, Irina Răduțu Codreanu, Diana Roman, Oana Sandu, Doru Aftanasiu, Adi Carauleanu, Ionuț Cornilă, Radu Ghilaș, Radu Homiceanu, Mădălin Marius Munteanu, Cosmin Maxim, Dumitru Năstrușnicu, Constantin Pușcașu, Andrei Sava, Horia Veriveș și Toma Ghilaș

studenții: Ioana Apetrei, Oana Asofiei, Andrei Bordianu, Teodora Burdujan, Georgiana Cincu, Adelina Cojocariu, Pavel Petrași, Cosmin Tanasă, Renata Voloșcu

(anului II Păpusi – Marionete, clasa: Ciprian Huțanu, Călin Chirilă)

Cristian Hadji-Culea:

„Ca urmare a dezastrelor militare din 1916, a ocupării a trei sferturi din teritoriul României de către militarii Puterilor Centrale, Iașii s-au pomenit transformați în capitală vremelnică, de facto, a cât mai rămăsese din țară. Curtea Regală, Guvernul, Parlamentul au fost mutate la Iași. Teatrul Național s-a găsit în mijlocul acestor schimbări. În teatru jucau pe rând trupele Naționalelor din Iași, București și Craiova, în teatru s-a mutat Parlamentul și a ținut ședințele, în teatru cânta Enescu…Odată cu venirea a sute de mii de refugiați, a marilor unități românești și rusești, orașul s-a scufundat în nenorociri: foamete, frig, tifos. Miracolul e că în toată această cascadă de nenorociri apare, rodește și se împlinește Marea Unire a românilor din 1918. Speranța trăiește în oameni, se rostește în Parlament și duce la construcția noii Românii.”

Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Primăriei Iași, în cadrul Programului Centenar. Biletele sunt puse în vânzare la Agenția Teatrală (rezervări la 0232 255999) și pe eventim.ro.

Views: 72

NUMĂRUL LOCURILOR LA REZIDENȚIAT VA CREȘTE

Numărul locurilor scoase la concurs la rezidențiat ar putea crește anul viitor cu 300, potrivit unui proiect de Hotărâre postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății. Astfel, numărul locurilor la rezidențiat ar putea crește de la 5.415, anul acesta, la 5.715, anul viitor. 

Ministerul Sănătății motivează creșterea numărului de locuri la rezidențiat prin faptul că “în prezent România se confruntă cu un deficit major de medici specialişti, deficit care se va adânci în următorii ani, numărul acestora posibil să atingă cifra de 12.000 de specialişti în următorii 15 ani”.

Deficitul este o consecință a migraţia personalului de specialitate medicosanitar bine pregătit şi cu experienţă profesională.

Views: 85