Lumea lui Ping şi Pong

De dimensiuni variate, cu un aspect alb-negru sau chiar cu un colorit bogat, pinguinii sunt nişte vietăţi extrem de simpatice, pe care toată lumea le îndrăgeşte. Graţie aspectului lor adorabil, au devenit subiect de filme, de la documentare, la cele de desene animate, precum “Happy Feet”, “Madagascar”, “Pinguinii domnului Popper”, “Calea împăratului”, “Mumble, cel mai tare dansator” ori “Cu toţii la surf”.

Acum îi puteţi întâlni şi la Apollonia TV, într-un serial pentru copii intitulat “Animăluţele lui Ping şi Pong”, de luni până joi, de la orele 20:20!

Ascultaţi un interviu cu pinguinul Ping, realizat în studioul Radio Apollonia:

Views: 70

“De vorbă cu tine”

O rubrică nouă începe chiar astăzi, 8 ianuarie 2019, la Radio Apollonia!

Emisiunea “Hits And The City” are privilegiul de a vă oferi de la începutul acestui an un dialog săptămânal cu terapeutul în terapii complementare Cristina Laura Neamţu.

Este o dorinţă a dumneavoastră, ascultătorii de radio, de a afla cum putem să avem ceea ne este benefic în viaţă, aşa încât să ne simţim împliniţi. Am denumit acest dialog “De vorbă cu tine”, ştiind că aşa ne putem deschide mai uşor inimile spre ceea ce ne-a pregătit destinul fiecăruia dintre noi.

Dorinţele sunt mesaje către Univers şi ne ajută să ne cunoaştem mai bine, ne dă încredere că putem să-i ajutăm pe ceilalţi, descoperindu-ne pe noi înşine.

Suntem ceea ce ne dorim să fim!

Aşteptăm din partea dumneavoastră, dragi ascultători, sugestii despre temele de dezbatere din cadrul rubricii “De vorbă cu tine” pe pagina noastră de facebook radioapollonia şi pe site-ul www.apolloniaradio.ro

Views: 251

Dorinţele anului 2019

La început de an ne punem dorințe. Ne facem planuri și ne gândim că avem multe proiecte importante de realizat cu bunătate, cu credință, cu oameni faini.

Dorințele sunt asemenea unui izvor, nesecate, nestăvilite, nebănuite. Fără ele nu ne-am putea proiecta viața și nici nu am atinge idealuri nesperate. Ele sunt forța care ne propulsează în timp și spațiu. Ele ne dau rost și sens în zbuciumul acestei vieți. Ele mobilizează toată puterea umană în împlinirea acelui ”vreau” interior.

Deşi au trecut doar 7 zile din acest an, psihologul Roxana Oana Rotaru şi jurnalista Raluca Daria Diaconiuc au deja agenda plină de proiecte!

Ascultaţi un interviu cu psihologul Roxana Oana Rotaru şi jurnalista Raluca Daria Diaconiuc, realizat în studioul Radio Apollonia:

Views: 139

“Poemele anilor ce-au ars”

O poezie marcant simbolică, într-un limbaj aproape criptat, cultivând un anume ezoterism scrie Alexandru BURLUI în “Poemele anilor ce-au ars”,Editura 24:ore. (Ioan Holban)

Cititorul neiniţiat ar putea fi derutat, căutând o logică a realului transfigurat în poem, cum se întâmplă cu atâtea paradigme lirice, de la romantici până astăzi; în fond, însă – şi aici este poezia lui Alexandru Burlui-, important e felul cum aceste simboluri generează lirism, în ce măsură produc teme şi motive literare. (Ioan Holban)

Tema-pivot din “Poemele anilor ce-au ars” e căutarea. Iniţiatul ştie că drumurile şi căutarea sa neostoită a esenţei pierdute sunt, în fapt, poteci fără întoarcere, întrebări fără răspuns, neviaţa, nimicul. (Ioan Holban)

Views: 233

Gânduri de început de an la Radio Apollonia

Ne-am obişnuit ca la început de an să facem o listă cu obiectivele pe care vrem să le atingem în următoarele 12 luni. Cei mai mulţi îşi doresc bani, călătorii, sănătate şi, cel mai important, să rămână alături de cei dragi.

Fericiţi, trişti, încrezători sau zâmbitori, oamenii şi-au pus speranţe în noul an: să fie mai bun, să le meargă bine şi să fie sănătoşi.

Ce dorinţe şi-au pus ascultătorii noştri de radio, aflaţi în interviurile care urmează…

Interviu cu prietenul nostru, Thomas Mendel, de la Cluj:

Ascultaţi un interviu cu Micha Mendel, Radio Cluj:

Views: 79