50 De Femei De Succes – Roxana Oana Rotaru

Suntem în ziua de azi supuşi din ce în ce mai tare presiunilor, atât în plan profesional, la serviciu, cât şi pe plan personal, în timpul nostru liber. Că vrem sau nu, problemele profesionale ne afectează viaţa personală şi invers.

Nu toate situaţiile în care suntem supuşi presiunilor sunt şi situaţii care să ne creeze probleme. În prezent, se face o distincţie clară între eustres (“stresul pozitiv”) absolut necesar pentru a determina mobilizarea organismului să treacă la acţiune  şi distres (“stresul negativ”), care conduce de obicei la probleme fizice şi psihice, uneori chiar la stări de depresie în situaţiile de stres prelungit.

Aflăm care sunt metodele prin care putem face faţă stresului zilnic, de la psihologul Roxana Oana Rotaru:

Views: 219

Programul vizitei Papei Francisc în România

Oficialii au anunțat luni programul Papei Francisc în țara noastră. În cele trei zile petrecute la noi, între 31 mai și 2 iunie, Suveranul Pontif se va deplasa în țară, unde va oficia mai multe slujbe, spre bucuria credincioșilor.

De asemenea, va beatifica șapte episcopi greco-catolici. Papa se va întoarce în fiecare seară în Capitală.

Papa Francisc va ajunge în România la ora 11:30. La Aeroportul ”Henri Coandă” va fi primirea oficială, urmată de vizita la Palatul Cotroceni, unde se va întâlni cu preşedintele şi cu prim-ministrul.

Apoi, Suveranul Pontif va avea o întâlnire cu Patriarhul Daniel şi cu Sfântul Sinod.

Va urma o vizită la Catedrala Mântuirii Neamului pentru rugăciunea ″Tatal Nostru″⁣, iar seara se va încheia cu o slujbă oficiată la Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din Capitală.

A doua zi, pe 1 iunie, Papa Francisc va pleca la ora 9:30 cu avionul spre Bacău, de unde un elicopter îl va transporta pe stadionul din Miercurea Ciuc. Aici, papa se va deplasa cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unde va celebra Sf. Liturghie, iar după masă va pleca la Iaşi.

Acolo se va întâlni cu tinerii şi cu familiile bisericii. Seara, se va întoarce în Bucureşti.

În ultima zi în ţara noastră, Papa Francisc va beatifica şapte episcopi greco-catolici martiri, pe Câmpia Libertăţii din Blaj. Va pleca din ţară cu avionul duminică, pe 2 iunie la 17.30.

Programul vizitei:

Vineri, 31 mai 2019

11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București

Ceremonia de bun venit
12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni

Ceremonial militar
Fotografie oficială
Convorbiri tête-à-tête dintre Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Sanctitatea Sa Papa Francisc

13:00 – Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis
Discursul Sanctității Sale Papa Francisc
15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Discurs al Sanctității Sale
Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuțiuni și cântări pascale, Catedrala Națională

Salut al Sanctității Sale
Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”

Omilia Sanctității Sale

Sâmbătă, 1 iunie 2019

11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc

11:45 – Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc

Omilia Sanctității Sale
17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași

Întâlnire Mariană cu tinerii și cu familiile, Palatul Culturii din Iași

Discurs al Sanctității Sale

Duminică, 2 iunie 2019

10:35 – Sosire la Câmpia Libertății din Blaj

10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertății din Blaj

Omilia Sanctității Sale; „Regina Coeli”
15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj

Salut al Sanctității Sale
17:00 – Sosirea la Aeroportul Internațional din Sibiu

17:20 – Ceremonia oficială a plecării”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Views: 99

50 De Femei De Succes – Didina Sava

De ce oare iubim bijuteriile? Ne-am pus vreodată întrebarea asta? Dacă da, cu ce ocazie sau în ce context? Sau, e  cumva o întrebare retorică…? Se spune că femeile au în ADN-ul lor o genă care le face să iubească ceea ce este strălucitor, viu colorat și care atrage atenţia.

Fiecare femeie are o pasiune pentru cercei, inele, brăţări sau pandantive, aceste accesorii stralucitoare si pretioase care au puterea de a da personalitate si de a scoate din anonimat orice tinuta..

Pe lângă faptul că scot hainele din anonimat, bijuteriile au şi rolul de a dezvălui o mică parte din personalitatea ta. Purtând un anumit tip de bijuterii, vorbeşti celorlalţi despre stilul tău, despre preferinţele tale şi felul tău de a fi: mai senzuală sau mai ingenuă, mai romantică sau mai rebelă.

Dar oare să fie asta explicaţia pentru care iubim bijuteriile, în special pe cele handmade?

La această întrebare ne răspunde doamna Didina Sava, creatoare de bijuterii:

Foto: Ioana Nedelcu

Views: 397

50 De Femei De Succes – Daniela Chelariu

Pe fiecare dintre noi ne preocupă atât viața personală, cât și cea profesională. E drept, unii dau mai multă importanță vieții personale decât celei profesionale sau invers, dar sunt și oameni care reușesc să mențină un echilibru între cele două. Pe aceștia din urmă îi admir.

În goana aceasta după job-uri, reușite profesionale, satisfacție financiară, succes în carieră, uităm de cele mai multe ori de ceva esențial. Mai bine zis de cineva. Uităm de noi, iar noi, ca persoane, ca ființe umane, suntem cei mai importanți. Dacă suntem împliniți în plan personal, acest lucru se reflectă în toate celelalte aspecte ale vieții noastre, inclusiv în cel profesional.

Ascultaţi un interviu cu doamna Daniela Chelariu:

Views: 330

Lansare de carte – “Mesaj către Criton”

 

Poetul Vasile Burlui lansează volumul „Mesaj către Criton”

Miercuri, 27 martie 2019, poetul Vasile Burlui revine în atenţia publicului iubitor de poezie. Asta pentru că în Librăria Cartea Românească din Iaşi, situată pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr 2, va fi lansat volumul de poeme „Mesaj către Criton”, publicat în 2018 la Editura Cartea Românească. Despre cel mai recent volum al său de poezie vor vorbi criticul literar Ioan Holban, cel care a şi prefaţat cartea, universitarul şi filologul Iulian Popescu, precum şi criticul literar Livia Iacob. Evenimentul, ce va începe la ora 18:00, va fi moderat de Paul Gorban.


Despre cea mai recentă carte a poetului şi universitarului ieşean, Vasile Burlui, criticul literar Ioan Horban spune: „Poezia lui Vasile Burlui e a unui parnasian in paradigma de sensibilitate a unui neoromantic, experimentul sau liric aflandu-se in imediata vecinatate a „modelului”, dintr-o alta epoca, al lui Al. Macedonski; receptarea (aproape) strict senzoriala a lucrurilor, cultul formei, in sonet si rondel, proiectia in istoria civilizatiilor si mitologiilor stravechi, „plastica” versului, cromatica si dimensiunea sa picturala, efortul obiectivarii lirismului par a-l trimite pe Vasile Burlui intr-o fotografie „in sepia”, dintr-o cafenea pariziana, langa un pahar cu absint, alaturi de Th. Gautier, Jose Maria de Heredia, Catulle Mendes, Sully Prudhomme, Francois Coppee, planuind, insa, sa schimbe locul la cafeneaua de vis-a-vis, langa simbolisti.”
Vasile Burlui s-a născut la 18 februarie 1943, Suceveni, judeţul Galaţi şi este stabilit la Iaşi. Este medic stomatolog, universitar şi poet român. A absolvit Facultatea de Stomatologie a Institutului Medico-Farmaceutic Iaşi în anul 1967. Obţine titlul de Doctor în Medicină în anul 1976. Din 1971 desfăşoară diferite activităţi în domeniul medicinii stomatologice, aducând contribuţii de referinţă în domeniul cercetării academice şi universitare. Pe lângă cele peste 500 lucrări ştiinţifice, Vasile Burlui a publicat 16 cărţi de poezie, despre care Ioan Holban, Nichita Danilov, Simona Modreanu, Livia Iacob, Adi Cristi, Iulian Popescu, Paul Gorban şi alţii au scris în presa literară. Dintre cărţile publicate de poet amintim: Philemon și Baucis – Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2011, Concert melancolic – Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2011, De anima, Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2012, Pianissimo, Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2012, Înger răstignit, Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2012, Rendez-vous sideral, Editura Apollonia, 2012, Rendez-vous sidéral, Editura Le brontosaure, 2013, Interogațiile lui Așur, Editura Apollonia, 2013, Solilocvii, Editura Apollonia, 2014, Via Dolorosa, Editura Apollonia, 2014, Concert Brandenburgic, Editura Timpul, 2015, Concerto brandebourgeios, Editura Vinea, 2016, Câmpiile Okavango, Editura Junimea, 2016, Sărutul leprosului, Editura Vinea, 2016, Vingt et un poèmes, Editura Apollonia, Editura Vinea, 2017. Este preşedintele Universităţii „Apollonia” din Iaşi, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. Din 2014, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi.

De asemenea, Prof. univ. dr. Vasile Burlui s-a remarcat și prin publicarea a numeroase articole științifice de specialitate iar în urma activității medicale și științifice a primit un număr mare de premii și onoruri. Dintre acestea amintim: Doctor Honoris Causa al Universităţii „Pro-Deo” Roma, Vatican, Premiul „C.I.Parhon” al Academiei Romane, Doctor Honoris Causa al Universității “Dunarea de Jos”, Galati, 2014, Distincție de onoare și medalie primită de la Papa Benedict al XVI-lea etc.
Sursa>Editura Cartea Românească/facebook

Views: 141