Relaţia cu noi înşine

Cine şi ce eşti tu? Atunci când vorbeşti despre tine, despre cine vorbeşti de fapt? Vorbeşti despre tine ca fiind sinele identificat mental care visează şi care vorbeşte toată ziua? Vorbeşti despre tine ca fiind sinele care se identifică pe sine cu acest vehicul din carne şi oase?

Ne trăim vieţile ca fiind aceste corpuri gânditoare care călătoresc prin spatiu şi, uneori, nu ne oprim pentru a ne gândi cine este acest “eu” de fapt. Reacţionăm, vorbim şi facem ceea ce facem ca fiind aceste corpuri gânditoare. Devenim atât de confortabili cu felul în care ne simţim atunci când suntem un corp gânditor, încât uităm un alt treilea aspect al fiinţei noastre, sufletul.

Sufletul tău nu este separat de tine. Nu este un lucru abstract pe care îl ai, ci este ceea ce eşti. Dar, în societatea noastră este atât de uşor să ne simţim deconectaţi de sinele nostru adevărat, încât adesea îl confundăm cu un sine superior sau cu vocea lui Dumnezeu care există în alt plan al existenţei.

Sinele Superior, de fapt, eşti tu însuţi, în spatele sinelui egoic care îşi confundă identitatea cu gânditorul şi cu corpul. Acest Sine Superior este perfect din punct de vedere moral, întelept şi te călăuzeşte prin toată această călătorie în timp ce tu pretinzi că eşti o fiinţă umană pentru ceva timp. Sinele nostru Superior ne trimite în mod constant mesaje prin care ne indică direcţia de urmat pentru a găsi iubire, pentru a evolua şi pentru a cunoaşte adevarul.

Sursa: e-dimineata.ro

Ascultaţi un interviu cu terapeutul Cristina Laura Neamţu, realizat în studioul Radio Apollonia:

Views: 136