“Bohemian Rhapsody”, cel mai difuzat cântec din secolul al XX-lea pe platformele de streaming

Cântecul “Bohemian Rhapsody”, ai cărui producători se temeau că nu va avea niciodată succes, întrucât această piesă a trupei britanice Queen are o durată de aproape şase minute, include fragmente de operă şi versuri despre Galileo şi Scaramouche, a devenit luni cel mai difuzat single din secolul al XX-lea pe platformele de streaming, informează Reuters.

Impulsionat de noul film biografic “Bohemian Rhapsody”, acest single din 1975 şi videoclipul său au depăşit pragul de 1,6 miliarde de difuzări în streaming pe plan mondial, au anunţat reprezentanţii Universal Music Group.

Cântecul trupei britanice a depăşit alte două single-uri celebre – “Smells Like Teen Spirit” al trupei Nirvana şi “Sweet Childe O’Mine” al trupei Guns N’ Roses – şi a devenit cea mai difuzată în streaming piesă rock clasică din toate timpurile, au adăugat în acelaşi comunicat reprezentanţii grupului Universal.

Filmul “Bohemian Rhapsody”, în care Rami Malek îl interpretează pe regretatul solist al trupei Queen, Freddy Mercury, a contribuit la popularizarea muzicii formaţiei britanice în faţa unei noi generaţii de admiratori. La cinci săptămâni după lansare, pelicula a devenit cel mai profitabil musical biografic din toate timpurile, obţinând încasări globale de aproape 600 de milioane de dolari.

Rami Malek a fost nominalizat săptămâna trecută la Globul de Aur pentru interpretarea sa din acest film şi are şanse mari să primească şi o nominalizare la Oscar în luna ianuarie.

Reprezentanţii Universal au anunţat că au promovat acest single pe cele mai importante platforme de streaming în ultimele săptămâni. Pentru întocmirea acestui clasament, experţii muzicali au analizat datele transmise de toate serviciile de streaming înregistrate oficial în lumea întreagă, inclusiv de la giganţi precum Spotify, Apple Music şi Deezer, dar şi statisticile furnizate de platforma video-muzicală YouTube, pentru a stabili că “Bohemian Rhapsody” este cel mai difuzat cântec din secolul al XX-lea pe platformele de streaming.

Views: 160

Rediu şi Breazu fără gaze naturale, miercuri, 12 decembrie 2018

Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, compania noastră este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 12 decembrie, începând cu ora 09.00, la consumatorii din localităţile Rediu şi Breazu, din jud. Iaşi. Delgaz Grid va relua distribuţia gazelor naturale pentru consumatorii din cele două localităţi, începând cu ora 15,00.

Views: 63

11 decembrie în istoria muzicii

1803: Se năștea compozitorul francez Hector Berlioz (d. 1869)

1890: Se năștea Carlos Gardel, creator argentinian de tangouri (d. 1935)

1954: Se năștea Jermaine Jackson, fratele mai mare al regretatului Michael Jackson

1961: Elvis Presley începea să domine, pentru 20 de săptămâni clasamentul albumelor din SUA cu ‘Blue Hawaii’, al 7-lea său disc de No.1

1964: Artistul american Sam Cooke era împuşcat mortal, într-un hotel din Los Angeles, de femeia pe care o agresase (n. 1931)

1993: Janet Jackson dădea lovitura cu ‘Again’, al 7-lea său No. 1 dincolo de Atlantic

2016: Discul ‘Lemonade’, semnat Beyonce, era declarat cel mai bun al anului de revista Billboard

2016: Înceta din viaţă Esma Redzepova, supranumită “regina muzicii ţigăneşti” din Macedonia, artistă care a făcut populară cultura romilor la nivel mondial (n. 1943)

2017: Formaţia de muzică electronică Schiller devenea cea dintâi dintre cele occidentale care primea permisiunea să susţină spectacole în Iran

2017: Cu “Songs of Experience”, U2 devenea prima trupă din lume cu albume ajunse pe primul loc în topul Billboard timp patru decenii consecutive

Views: 400

A fost descoperită melodia perfectă

Experţii de la Ostereo au analizat fiecare cântec de Crăciun care s-a aflat în ultimii 50 de ani pe primul loc în topuri, iar versiunea „Always On My Mind”, piesă a lui Elvis Presley, cântată de Pet Shop Boys este cea mai apropiată de formula perfectă.

Potrivit studiului, ca să câştige locul fruntaş în topurile de Crăciun, o piesă trebuie să aibă durata de 3 minute şi 57 de secunde, să fie interpretată în sol major, să aibă 114 bpm (beats per minute) şi să fie cântată de un artist solo în vârstă de 27 de ani.

 

A mai fost descoperit că aproximativ jumătate dintre piesele clasate pe primul loc au fost coveruri, aproape toate tratând altă temă decât Crăciunul, şi multe au fost balade.

„Always on My Mind” din 1987 are tonalitatea şi durata ideale, iar faptul că este un cover este un punct în plus. Totuşi, ea este interpretată de un duo, cu vârsta medie de 31 de ani şi jumătate, şi este puţin mai rapidă, la 125 bpm.

„Cred că suntem departe de un single pentru Crăciun de loc întâi generat algoritmic, dar anumite caracteristici fac ca unele să placă mai mult publicului. Poţi transforma o piesă obişnuită într-un hit în orice moment al anului, iar faptul că sunt adăugaţi clopoţei de sanie unui cântec de Crăciun nu face diferenţa, dacă nu e deja unul reuşit”, a spus Howard Murphy, fondator al Ostereo, într-un comunicat citat de NME.

El a dat şi un exemplu: „Fără clopotele de biserică de la final, «Stay Another Day» a East 17 este un cântec bun, dar nu unul de Crăciun”.

Views: 89

Slayer susține ultimul concert în România în iulie 2019, în cadrul Metalhead Meeting

Slayer va cânta ultimul show în România pe 10 iulie 2019, în cadrul Metalhead Meeting. Evenimentul face parte din turneul de adio al trupei și va avea loc la Arenele Romane din București, marcând totodată aniversarea a 15 ani de Metalhead în România.

Slayer se numără printre titanii muzicii, nu doar ai metalului. Este formația care a influențat sute de alte trupe, cristalizând thrash metalul și punându-și vizibil amprenta asupra genurilor extreme ale metalului.

Formații precum Gojira, Slipknot, Pantera, Kreator, Mayhem, Darkthrone, Behemonth sau System of a Down nu ar fi sunat la fel fără Slayer, Kisser de la Sepultura declarând că fără Slayer, formația din Brazilia nu ar fi existat.

Cu un singur album, intitulat ”Reign in Blood”, Slayer a dat naștere indirect mai multor subgenuri metal. Controversele nu au întârziat să apară, mai ales când tematica predilectă a versurilor făcea trimitere la criminali în serie, la holocaust, la crimele naziștilor sau la diavol și infern. Acuzați că ar fi simpatizanți ai ideologiei naziste sau ca că ar practica satanismul, Slayer a creat controverse din Statele Unite până în India.

sursa: infomusic.ro

Views: 88