Om cu suflet deosebit, Roxana Oana Rotaru, preşedinta Asociaţiei ROR Iaşi, a dorit să aducă celor mici aflaţi în Centrul de zi pentru copii “Ioanid Romanescu” din localitatea Voineşti, judeţul Iaşi, magia sărbătorilor de iarnă.
A lansat Campania “Moş Crăciun” şi, împreună cu voluntarii asociaţiei, a reuşit să strângă daruri pentru copii.
I s-au alăturat şi alţi oameni deosebiţi care cred că în această perioadă nimeni nu e bine să fie singur!
Crăciun fericit!
Ascultaţi un interviu realizat în studioul Radio Apollonia:
Pe prima pagină puteţi citi editorialul “ROMÂNIA 100 sau despre globalism, naţionalism şi identitate naţională”, semnat de Daniel Corbu, Redactorul şef al acestui Săptămânal de cultură, educaţie şi informaţie.
“Sărbătorim, cu mai mult sau mai puţin fast, 100 de ani de la un eveniment astral pentru poporul român, unirea tuturor provinciilor româneşti sub acelaşi imn, acelaşi stindard, adică formarea României Mari, întregite şi independente, în anul fast 1918. Din păcate, anul sărbătoresc 2018 a găsit o Românie mai dezbinată ca niciodată, sărăcită, cu o societate scindată, cu aproximativ cinci milioane de români plecaţi din ţară, obligaţi să plece în Occident, formând diaspora.
“În lumea asta, nimic nu este mai interesant decât istoria poporului nostru”, scria Eminescu tânăr, atunci când împreună cu alţi tineri studenţi români fonda Societatea “Matei Basarab”.
Ascultaţi un interviu cu Daniel Corbu, Redactor Şef al revistei NOVA APOLLONIA.
La sfârşitul anului 1927, se pun bazele legale ale constituirii primei societăţi naţionale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniştri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România (art.2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie1927 al Consiliului de Miniştri). Prima Adunare generală a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică are loc la 17 ianuarie 1928. Societatea va fi înregistrată oficial la tribunal în martie 1928.
La 7 aprilie1928, Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România comandă la firma Marconi’s Wirelles Telegraph Company Ltd. din Londra un post de emisie cu o putere de 12 kW şi cumpără imobilul din Str. General Berthelot nr. 60, unde îşi instalează sediul central, şi un teren de 10 ha situat în comuna Băneasa, unde se instalează o antenă puternică.
În aceste condiţii a fost posibilă prima emisiune a postului Radio Romania, joi, 1 noiembrie1928, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. A urmat un program muzical, ştiri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, ştiri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 – 19.00 şi 20.30 – 24.00, programul îmbogăţindu-se cu noi rubrici.
În dezvoltarea Radiodifuziunii Române trebuie menţionată şi contribuţia adusă de inginerul Gheorghe Cartianu (1907-1982), angajat al Societăţii de Radiodifuziune, Studioul Bucureşti şi la staţia de emisie Otopeni (1933 – 1934), profesor la Institutul Politehnic Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române. El a participat la realizarea primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti, a staţiei Bod, a efectuat emisiuni experimentale şi a contribuit la realizarea primelor radiorelee româneşti precum şi a staţiei de emisie Tâncăbeşti (1949).
Sursa: Wikipedia
Ascultaţi un interviu cu domnul Dan Preda, Manager Radio România Actualităţi
Ascultaţi un interviu cu doamna Maria Ţoghină, jurnalist Radio România Actualităţi
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Strictly Necessary Cookies
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.
If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.