UN SECOL DE ATENEU

O istorie de 100 de ani de cultură şi frumos, scrie o nouă filă în istoria orașului, sub o nouă denumire: „Ateneul Național din Iași”.

Instituţia  ieşeană a contribuit la conturarea domeniului cultural artistic prin organizarea unor numeroase si variate evenimente: spectacole de teatru, expozitii de fotografie, conferinte, seminarii, întâlniri cu scriitori, dezbateri culturale, festivaluri.

Noul site al Ateneului Național din Iași va putea fi folosit de toți cei care doresc să se informeze cu privire la evenimentele pe care le organizeaza și, bineînțeles, să îsi cumpere bilete (www.ateneuiasi.ro). Spre deosebire de cel cu care ieșenii sunt deja obișnuiți, site-ul nou are o mai mare claritate la nivel de layout, butoane, fotografii, interfață, fiind optimizat pentru o navigare ușoară și intuitivă, dar care, în același timp transmite toate informațiile necesare. Meniul a fost simplificat, cromatica schimbată, întreg site-ul a devenit mult mai user friendly și mai accesibil.

Tot în această zi de sărbătoare, s-a inaugurat magazinul Ateneului, de unde publicul va putea achiziționa cărți care au fost lansate la Ateneul Național din Iași, unele chiar cu semnătura autorilor.

De la ora 11.00, copiii s-au bucurat de o piesă de teatru extrem de antrenantă, „Povestea Iepurașului de Paște”, în regia lui Arun Cotic.

În Capela Ateneului, a fost oficiată o slujbă de pomenire a înaintașilor și a binefăcătorilor Ateneului, iar Corul Marii Uniri, sub bagheta dirijorului  Andrei Fermeșanu, a susținut  un concert la Căminul de pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” – Copou.

Views: 88

Premiul jurnaslistic “Cu onestitate despre sărăcie”

Rețeaua Națională Anti-Sărăcie și Includere Socială din cadrul proiectului ”Journalism-prize goes international 2018-2019”, încurajează jurnaliştii să abordeze teme legate de sărăcie.

Colega noastră, Raluca Daria Diaconiuc, a obținut premiul „Cu onestitate despre sărăcie”, la cea de-a II-a ediție a proiectului, la categoria „Educarea și mobilizarea publicului”, pentru interviul radio intitulat „Casă nouă pentru cei 5 copii din Crucea”.

La fiecare categorie în parte au fost înscrise o serie de articole de presă scrisă, online, radio și tv.

Felicitări!!!

Ascultaţi un interviu marca Radio Apollonia:

Views: 89

Viitori jurnalişti în vizită la Radio Apollonia

Studenţii în anul I, Specializarea Jurnalism, Janine Păduraru şi Sebastian Ferentz, au dorit să ne spună la radio,  ce înseamnă pentru ei jurnalismul şi ce planuri de viitor au pentru a evolua profesional.

Ascultaţi un interviu, marca Radio Apollonia:

Views: 252

22 aprilie: Ziua Planetei Pământ

“Ziua Pământului “ se sărbătoreşte pe 22 aprilie din 1970, în urma unei iniţiative care şi-a propus să aducă în discuţie protejarea mediului. În prezent, 193 de ţări fac parte din reţeaua care marchează aniversarea planetei noastre.

Ziua a fost marcată în primele două decenii de după declararea ei numai în Statele Unite ale Americii. Abia în anul 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ şi ca expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde.

“Ziua Pământului” a avut un rol important în popularizarea problemelor de mediu. De altfel, a fost înfiinţată şi o organizaţie – Earth Day Organization, care are în prezent filiale în peste 190 de ţări.

În prezent, aproximativ un miliard de oameni din toată lumea sărbătoresc “Ziua Pământului“ pe 22 aprilie, numeroase comunităţi organizând chiar o săptămână întreagă de manifestări dedicate mediului înconjurător.

Tema “Zilei Pământului 2019” este “Protejaţi-ne speciile” (Protect Our Species), în încercarea de a atrage atenţia asupra animalelor aflate pe cale de dispariţie. Organizatorii acţiunii globale spun că 40% dintre cele 11.000 de specii de păsări din lume înregistrează scăderi ale populaţiei, iar 75% din recifele de corali sunt în pericol.

În 2020, aniversarea va fi orientată spre nevoile globale de acţiuni climatice transformatoare.

Sursa>Mediafax.ro

Views: 139