Ambulatoriu nou la Institutul de Psihiatrie Socola

Schimbare la faţă pentru cel mai vechi spital de boli neuropsihiatrice din ţară. Institutul de Psihiatrie Socola va fi modernizat și extins. Schimbări remarcabile vor fi observate şi la ambulatoriu. Acesta va fi dotat cu cele mai noi echipamente medicale. 

Aproape 11 milioane de lei se vor investi  pentru noul Ambulatoriu. Banii vor veni de la Uniunea Europeană. Însă pentru aceasta este necesar un parteneriat între Institutul de Psihiatrie Socola și Consiliul Județean.

 “Având în vedere faptul că actualul ambulatoriu de la Spitalul Socola necesită reparaţii urgente, spitalul nu putea depune singur un astfel de proiect. De aceea a trebuit să se asocieze cu Consiliul Judeţean, care va deveni lider în proiect”, a declarat Eliza Chirica, purtător de cuvânt Consiliul Judeţean Iaşi.

Parteneriatul va fi supus votului consilierilor județeni la întrunirea din data de 21 noiembrie.

“Data limită de depunere a proiectului este 21 decembrie. De aceea este nevoie de votul consilierilor”, a declarat Eliza Chirica, purtător de cuvânt Consiliul Judeţean Iaşi.

Proiectul vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea corpului de clădire C 21, monument istoric, vechi de 113 ani și care nu a mai beneficiat până acum de reparații. Clădirea este într-un stadiu avansat de degradare atât din punct de vedere al structurii, cât și arhitectural. Se impun lucrări urgente de consolidare a construcției și a finisajelor, cu păstrarea caracteristicilor inițiale, realizarea unor compartimentări ale podului, putându-se amenaja astfel noi încăperi, montarea unui lift, reabilitarea termică a clădirii și înlocuirea tâmplăriei. În plus, se intenționează instalarea unor sisteme de producere a apei calde, din surse alternative de energie.

“Principala problemă a Institutului de Psihiatrie Socola o reprezintă clădirile foarte vechi, multe dintre ele având peste 100 de ani, ele fiind şi monumente istorice. Obiectivul nostru principal este realizarea condiţiilor impuse de DSP pentru respectarea normelor sanitare”, a declarat Gabriel Oprişanu, director Institutul de Psihiatrie Socola în director socola ambulatoriu  

Nu doar normele sanitare sunt un obiectiv pentru conducerea Institutului Socola. Proiectul prevede și dotarea ambulatoriului cu echipamente performante pentru realizarea în condiții optime a actului medical.

“El va arăta aşa cum ar trebui să arate un ambulatoriu: cabinete moderne, circuite funcţionale, şi dotările necesare pentru fiecare specialitate în parte. Nu ne referim doar la specializarea psihiatrie. Noi avem şi cabinete de medicină internă, oftalmologie, ginecologie, neurologie, cabinete stomatologice”, a declarat Gabriel Oprişanu, director Institutul de Psihiatrie Socola în director socola ambulatoriu.

Pe lângă creșterea calității serviciilor de specialitate, cei de la Institutul Socola dorec reducerea semnificativă a numărului de internări.

Anda Matei/ Marcel Cilibiu

Views: 293