Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth II, a murit la vârsta de 99 de ani, a anunţat vineri Palatul Buckingham, potrivit BBC.

Luna trecută, prinţul Philip a fost externat, la o lună după internare pentru o infecţie, apoi o intervenţie cardiacă.

Prinţul Consort, care ar fi împlinit 100 de ani pe 10 iunie, a fost internat patru zile în decembrie 2019 pentru a fi ţinut sub supraveghere şi pentru tratamentul unei afecţiuni anterioare. A fost externat în Ajunul Crăciunului şi dus la Sandringham pentur sărbătorile petrecute împreună cu regina.

El a suferit de mai multe boli de-a lungul anilor, fiind tratat şi de blocarea unei artere coronariene la spitalul Papworth din Cambridgeshire în decembrie 2011. Prinţul a mai fost în spital şi pentru o infecţie la vezică în iunie 2012, când a fost nevoit să lipsească de la Jubileul de diamant al reginei.

În anii următori, a fost tratat pentru probleme abdominale şi de auz. Toate aceste probleme medicale au dus şi la retragerea sa din viaţa publică în 2017.

Cel mai recent eveniment public la care a participat a avut loc în luna mai 2019. El a luat parte la nunta fiicei prinţilor de Kent, Lady Gabriella Windsor.

În ianuarie 2019, el a scăpat fără să fie rănit după ce a provocat un accident de maşină în care au fost rănite două persoane, în apropiere de proprietatea de la Sandringham, în Norfolk. După incident, a renunţat la permisul de conducere.

Prinţul Philip, cu origini greceşti şi daneze, s-a născut pe 10 iunie 1921, în Corfu. A fost educat în Franţa, Germania şi Marea Britanie, după ce familia lui a fost exilată când el era copil.

Prinţul Philip al Greciei şi Danemarcei, titlu primit la naştere, s-a înrolat în Marina britanică în 1939. Din luna iulie a aceluiaşi an, a început să corespondeze cu prinţesa Elizabeth, pe care o întâlnise prima dată în 1934. După război, a primit permisiunea regelui George VI să se căsătorească cu Elizabeth.

În iulie 1947, a fost anunţată logodna. El a renunţat la titlurile deţinute şi a fost numit Duce de Edinburgh, Earl of Merioneth şi Baron Greenwich of Greenwich în dimineaţa zilei în care s-a căsătorit – 20 noiembrie 1947.

Regina Elizabeth II şi prinţul Philip au patru copii – Charles, Prinţ de Wales, născut în 1948; principesa Anne, născută în 1950; Andrew, Duce de York, născut în 1960, şi Edward, Earl of Wessex, născut în 1964. Ei au nouă nepoţi – prinţul William, prinţul Harry, Peter Philips, Zara Philips, prinţesa Beatrice, prinţesa Eugenie, Lady Louise Windsor şi James, Viscount Severns – şi şase strănepoţi – Isla Phillips, Savannah Phillips, prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis, şi Archie.

Views: 338