Proiectul Traseul Memoriei își propune realizarea unui traseu turistico-istoric de punere în valoare al clădirilor monument istoric din Iași în care au funcționat instituțiile Statului Român și principalele Misiuni Diplomatice în perioada 1916-1918. La Iași s-a păstrat nucleul statului în jurul căruia s-a împlinit România în granițele sale istorice. La Iași au venit delegații Basarabiei și Bucovinei pentru a înfăptui Unirea acestor provincii cu România.

Acest proiect inclus în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași pentru perioada 2017-2020 și finanțat de Guvernul României are scopul de a evidenția rolul pe care orașul Iași l-a avut, acum un secol, atât din perspectiva efortului de a menține stabilitatea instituțională a statului român, cât și din aceea a actelor premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

În 11 muzee și instituții de cultură din Iași vor fi organiza tururi ghidate gratuite cu tema Centenarul Marii Uniri.

Program :
1. Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, orele 13.00-19.00
2. Duminică, 25 noiembrie 2018, orele 13.00-19.00
3. Duminică, 2 decembrie 2018, orele 13.00-19.00

Punct de întâlnire cu ghidul proiectului – Sala Pașilor Pierduți, Palatul Universității, ora 13.00. Ghidul de oraș (de itinerar) va conduce grupul de la un obiectiv la altul și va face minim o oprire între obiective pentru a discuta despre locurile de memorie ale Centenarului. Întâlnirea la fiecare oră va avea loc în holul instituțiilor, la intrarea principală. Vizitatorii pot urmări întregul traseu sau se pot adăuga grupului la orice moment pe parcursul vizitelor.

Ghizi:
17 noiembrie 2018: Silviu Teodor-Stanciu
25 noiembrie 2018: Cosmin Ceucă
2 decembrie 2018: Tiberiu Teodor Stanciu

***

Traseul Memoriei:

1. Universitatea Iași – Aula Carmen Sylva și Biblioteca Veche
În timpul Primului Război Mondial (1916-1918) în Aula Veche a Universității s-au desfășurat lucrările Senatului României. Palatul Universității a găzduit în acei ani Ministerul de Război și Ministerul Instrucțiunii Publice.

2. Turnul de Apă al Universității, str. Titu Maiorescu (în spatele Universității) – expoziție dedicată Centenarului Marii Uniri și Primului Război Mondial

3. Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Iași (Cercul Militar din Copou)
Ministerul de Externe al Guvernului României, aflat în refugiu la Iași, a funcționat între anii 1916 și 1918 la etajul clădirii Cercului Militar (imobil ce a aparținut inițial boierilor Sturdza, Ciumara, Tudorache Balș și fostă casă a poetului Costache Conachi). Funcția de Ministru de Externe a fost asumată succesiv de Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Generalul. C.A. Alexandru Averescu și Constantin C. Arion.

4. Palatul Copiilor Iași
În timpul Primului Război Mondial (1916-1918) Casa Cantacuzino – Pașcanu a devenit reședința Familiei Regale a României. Regina Maria a făcut din acest palat „reduta speranței” împărtășind tuturor credința sa neclintită în victorie.

5. Muzeul Unirii, vizitare între orele 13.00-17.00
În acest palat a locuit Majestatea sa Regele Ferdinand I și Cartierul Său General, în timpul Marelui Război pentru înfăptuirea României întregite. Tot în acest palat s-au pecetluit atunci actele de integrare cu patria mamă a Basarbiei și Bucovinei.
(textul acestei plăci memoriale a fost scris de Nicolae Iorga)

6. Teatrul Național Iași, vizitare între orele 13.00-17.00
În timpul Primului Război Mondial (1916-1918) în sala Teatrului Național s-au desfășurat lucrările Camerei Deputaților. Discursurile rostite aici le-au redat românilor speranța și încrederea în victorie.

7. Mitropolia Moldovei și Bucovinei, vizitarea gratuită a Muzeului Catedralei Mitropolitane Iași
În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), capul Marelui Voievod Mihai Viteazul a fost păstrat pentru un timp în altarul Catedralei Sfintei Mitropolii. „Sala Împroprietăririi” de la etajul Palatului Mitropolitan a găzduit, la 6 aprilie 1917, ședința prezidată de I.P.S. Mitropolit Pimen Georgescu, în cadrul căreia reprezentanții partidelor politice au căzut de acord să sprijine inițiativa Regelui Ferdinand de a li se da pământ țăranilor care au luptat pe front. În Palatul Mitropolitan au fost găzduiți președintele Camerei Deputaților, Vasile Morțun, și miniștrii Vintilă Brătianu și I.G. Duca, refugiați la Iași, iar în clădirile din curtea Mitropoliei au funcționat Casa Bisericii și Casa Școalelor.

8. Palatul Roznovanu, sediul Primăriei Municipiului Iași
În timpul Primului Război Mondial (1916-1918) Palatul Rosetti-Roznovanu a găzduit Curte de Casație și Justiție, Arhiva și Servicii ale Ministerului de Justiție. Începând cu anul 1917, Misiunea Crucii Roșii Americane și-a avut sediul tot în Palatul Roznovanu.

9. Banca Națională a României, filiala Iași
În acest loc s-a aflat primul sediu al sucursalei BNR Iași, unde s-a strămutat reședința Băncii Naționale a României în perioada 14 noiembrie 1916 – 30 noiembrie 1918, ca urmare a ingerințelor războiului.

10. Muzeul Municipal Iași – expoziție dedicată Centenarului Marii Uniri

11. Muzeul Institutului de Anatomie al Universității de Medicină „Grigore T. Popa” Iași – vizitare gratuită in zilele de 25 noiembrie si 2 decembrie 2018
În timpul Primului Război Mondial, clădirea rectoratului UMF (Vechea Universitate de la 1860) a adăpostit Ministerul Justiției. Piața Națiunii din față a fost amenajată în 1999 și cuprinde Flacăra Veșnică a Eroilor și Monumentul Marii Uniri de la 1918 (realizat inițial de principesa Olga I. Sturdza în 1927 și amplasat la baza Copoului, distrus în 1944). Acum monumentul este situat în centrul unei hărți a României Mari evidențiată prin pavele roșiatice.

Visits: 59