Iniţial, România a ales-o pe  Dida Drăgan pentru  concursul din 1993, însă aceasta nu s-a calificat în cadrul rundei de pre-calificare , terminând pe locul 7 din 7 participanţi, cu 38 de puncte, România trebuind astfel să aştepte încă un an până la debut.

În 1994, România a debutat în Irlanda, trimiţându-l pe  Dan Bittman cu melodia Dincolo de nori”, dar acesta s-a clasat numai pe locul 21 din 25 de participanţi, obţinând doar 14 puncte, astfel că România nu a putut participa în 1995, fiind nevoită, din nou, să mai aştepte un an.

În 1996 România i-a selectat pe Monica Anghel pentru şi Sincron pentru concursul din  Oslo, Norvegia, însă aceştia nu au reuşit să se califice în etapa de pre-calificare, terminând pe locul 29 din 29 de participanţi, cu doar 11 puncte, aşa că ţara a fost eliminată şi, pentru că nu a acumulat destule puncte în anii anteriori, România nu a putut să participe la concursul din 1997.

În 1998, România a revenit după 4 ani de absenţă, ţara fiind reprezentată atunci de  Mălina Olinescu cu melodia Eu cred.

Reprezentanta României s-a clasat pe locul 22 din 25 de participanţi, obţinând doar 6 puncte, ceea ce înseamna că România nu va putea participa la concursul organizat în 1999.

România s-a clasat în Top 10 de 6 ori, pentru prima oară în 2002, cu Monica Anghel şi  Marcel Pavel.

Au urmat Todomondo la Helsinki (2007), Nico şi Vlad Miriţă la Belgrad (2008), Elena Gheorghe la Moscova (2009), Hotel FM (2011), Mandinga la Baku (2012), Cezar Ouatu la Malmo (2013), Paula Seling & Ovi la Copenhaga (2014), Voltaj (2015), Ilica şi Alex Florea (2017).

România a obţinut, în finale, un total de 1147 de puncte. În semifinale, România a obţinut 939 puncte, cel mai mare punctaj fiind înregistrat în anul 2017 (282 puncte).

Sursa: wikipedia.ro

Foto: Ioana Nedelcu

Ascultaţi un interviu cu Emil Răducanu realizat în studioul de Radio Apollonia:

Visits: 131