Întâlnirea cu Papa Francisc – Iaşi, 1 iunie 2019

Sfântul Părinte papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie. În cadrul acestei vizite, se va afla la 1 iunie la Iaşi, în mijlocul Diecezei de Iaşi. Papa Francisc va sosi la ora 17.25 la catedrala catolică, în care va fi aşteptat de aproximativ 800 de bolnavi şi de persoane în vârstă. Apoi îi va întâlni pe toţi cei prezenţi în faţa Palatului Culturii, participând la “Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile”.

Program special în ziua de 1 iunie

În ziua de 1 iunie, de la ora 14.00 până la ora 16.00, vor fi difuzate pe megaecranele amplasate în zona din faţa Palatului Culturii mai multe filmuleţe despre papa Francisc şi despre comunitatea catolică din Moldova. De la ora 16.00, va fi un program spiritual de pregătire a întâlnirii Sfântului Părinte cu pelerinii. Apoi, în faţa papei Francisc, de la ora 17.45, unul dintre elementele speciale ale acestui eveniment este constituit de mărturiile unui tânăr ieşean şi a unei familii formate din bunici, părinţi, copii şi nepoţi ce trăiesc în România şi în alte ţări. Desigur, va fi şi mesajul Sfântului Părinte. Traducerea acestuia, dar şi a rugăciunii de consacrare la sfânta Fecioară Maria a tinerilor şi a familiilor vor fi traduse prin subtitrare pe ecranele amplasate în zona din faţa Palatului Culturii. De asemenea, şi prin intermediul Radio Iaşi, pe frecvenţa AM şi pe toate frecvenţele FM (96,3 FM în Iaşi), se va transmite acest eveniment, iar cei prezenţi, folosind un aparat radio mic cu căşti sau un telefon cu aplicaţie de radio (atenţie! care să nu aibă nevoie de internet), vor putea asculta traducerea simultană a cuvintelor papei. La final, va fi susţinut un concert de către Gheorghe Zamfir şi Orchestra Metropolitană Bucureşti.

Puncte de informare şi voluntari la dispoziţia pelerinilor

Pentru buna orientare a pelerinilor, vor fi amplasate 20 de puncte de informare şi 100 de panouri şi indicatoare. În perioada 6-11 mai, au fost întâlniri cu cei peste 400 de voluntari pentru vizita papei, în Bacău, Paşcani, Pustiana, Roman, Iaşi şi Suceava.

Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de cele 4.000 de steaguri care vor simboliza tricolorul românesc şi stemele Municipiului Iaşi, a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, respectiv a statului Cetatea Vaticanului, acestea urmând a fi amplasate pe traseul de acces dinspre aeroport către zona centrală. În zona centrală a oraşului vor fi 300 de toalete ecologice, la care se vor adăuga şi toalete pentru persoane cu dizabilităţi. Vor fi oferite 120.000 de sticle de apă, fiind pregătite 15.000 de pelerine de ploaie.

Vestimentaţia pelerinilor

Accesul în perimetrul întâlnirii cu papa Francisc va fi permis doar într-o ţinută decentă, în conformitate cu solemnitatea evenimentului.

Pr. Adrian Blăjuţă
responsabil comunicare pentru vizita papei Francisc la Iaşi

Hits: 195

Related posts