Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie de Judeţean Iaşi (Iaşi, Str. Mihai Costăchescu, 2; tel. 0232/302000; https://is.politiaromana.ro; e-mail: ipjiasi@is.politiaroniana.ro) a elaborat un material cu informaţii preventive, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor şi pentru ca evenimentul să se desfăşoare într-un mediu sigur pentru participanţi.

– Purtaţi în permanenţă asupra dumneavoastră documentele de identitate (paşaport, carte de identitate, permis de conducere)!

– Aveţi grijă unde vă ţineţi portofelul şi telefonul mobil (nu le ţineţi în buzunarele exterioare, iar poşetele/ borsetele/ rucsacii să fie mereu în supravegherea dumneavoastră)!

– Dacă deţineţi bijuterii sau bunuri de valoare mare, păstraţi-le în seif la locul de cazare!

– Nu lăsaţi bunuri la vedere în autoturism (telefoane, tablete, camere video, poşete, genţi), încuiaţi autoturismul după ce aţi parcat!

– Pentru deplasări în oraş sau în judeţ, folosiţi mijloacele de transport în comun şi firme de taxi autorizate!

– Nu înghesuiţi şi nu vă lăsaţi înghesuiţi!

– Evitaţi disputele verbale şi implicarea în conflicte de orice fel!

– Atenţie la limbajul folosit în public şi nu daţi curs provocărilor altor persoane! De multe ori, de la violenţa verbală la cea fizică nu este decât un pas. Un limbaj controlat, fără jigniri previne adesea escaladarea conflictelor.

– Nu consumaţi băuturi alcoolice în exces şi în spaţii publice!

În cazul în care aţi suferit o pagubă materială sau morală de pe urma unei infracţiuni sau contravenţii nu alegeţi calea răzbunării personale, ci apelaţi la organele competente apelând numărul de urgenţă 112.

Visits: 208