Fiecare miez de toamnă aduce cu sine și bucuria prăznuirii, pe 14 octombrie, a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Au mai rămas câteva zile până atunci. Cu toate aceastea, mii de pelerini din toate colţurile ţării şi din străinătate vin la Iași pentru a aduce cinstire Cuvioasei. Evenimentele religioase debutează joi, 11 octombrie. Începând de miercuri va fi montat baldachinul în faţa căminului din curtea Mitropoliei şi va fi ornat cu flori pentru a se pregăti aşezarea moaştelor Sfintei Parascheva, care vor fi scoase din biserică joi dimineaţă, la ora 6.30, când va avea loc o scurtă procesiune cu ele şi vor fi depuse pe locul special pregătit pentru închinare. La eveniment va fi prezent Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul. Ca şi în anii trecuţi, manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, pe parcursul a cinci zile. Anul acesta, pelerinii vor putea să-și arate evlavia față de Dumnezeu cinstind atât sfintele moaşte adăpostite de Catedrala Mitropolitană din Iași, cât și pe cele ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, ce vor fi aduse din localitatea Katerini, Grecia.

Visits: 79