Halloween este sărbătorit în noaptea de 31 octombrie în spaţiile de limbă engleză, dar în toate colţurile lumii există obiceiuri legate de celebrarea strămoşilor cu ritualuri colorate care adună comunitatea în această perioadă.

Halloween-ul precede sărbătoarea creştină Ziua tuturor sfinţilor de pe 1 noiembrie. Fiind una dintre cele mai vechi sărbători din lume, Halloween-ul este sărbătorit în foarte multe ţări, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico şi Regatul Unit, iar, ocazional, în unele părţi ale Australiei şi Noua Zeelandă.

În America de Nord şi Canada, Halloween îşi menţine cel mai înalt nivel de popularitate. În fiecare an, 65% dintre americani îşi decorează casele şi birourile pentru Halloween. Procentul este depăşit doar de decoraţiunile făcute cu ocazia Crăciunului. Halloweenul este sărbătoarea în care sunt vândute cele mai multe bomboane şi este a doua sărbătoare după Crăciun ca volum al vânzărilor globale.

Obiceiuri specifice de Halloween sunt realizarea de dovleci sculptaţi, luminaţi cu ajutorul unor felinare, folosiţi la decorarea caselor şi grădinilor şi ca lanterne, dar şi costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază. Copiii costumaţi astfel colidă din casă în casă şi sunt recompensaţi cu dulciuri.

În Irlanda, unde se pare că îşi are originile sărbătoarea cunoscută drept Halloween, ziua este marcată în zonele rurale cu focuri aprinse ca pe vremea celţilor. Copiii se îmbracă în costume speciale şi îşi colindă vecinii pentru dulciuri. Printre obiceiurile petrecerilor organizate în Irlanda pentru această sărbătoare se numără jocul “snap-apple” – un măr este atârnat de tocul uşii sau de un copac, iar cei prezenţi încearcă să muşte din el.

Costumarea şi colindatul reprezenta o practică de Halloween în Scoţia, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Tradiţia a pătruns şi în Statele Unite, la începutul secolului al XX-lea, atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor. Primele costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane în anii 1930.

Cele mai populare dulciuri pregătite pentru această sărbătoare sunt merele glazurate, acesta fiind un obicei din Marea Britanie şi Irlanda.

Printre alte mâncăruri asociate sărbătorii de Halloween se numără “barmbrack”, o prăjitură uşoară cu fructe, în care se introduce un inel sau o monedă (obicei din Irlanda), caramele (Marea Britanie), bomboane în formă de cranii, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac etc.

În Mexic şi Spania, pe 1 şi 2 noiembrie este sărbătorită Ziua Morţilor – Día de los Muertos. Se poartă măşti şi se construiesc altare, celor decedaţi fiindu-le oferite ofrande care pot să fie cranii din zahăr sau băutură.

În Haiti, Fed Gede – sau Sărbătoarea strămoşilor – este un festival marcat în cultura vodoo din ţară prin petreceri programate în primele zile din noiembrie. Se aprind lumânări şi se fac vizite la mormintele rudelor. Se bea rom infuzat cu condimente.

Pe 1 noiembrie, italienii sărbătoresc Ziua Tuturor Sufletelor sau Ziua Tuturor Sfinţilor (Festa di Tutti i Santi). În Sardinia, cu ocazia zilei dedicate celebrării rudelor decedate se fac felinare din dovleci, iar localnicii le numesc “concas de Mortu” (“capete de mort”).

Pe 1 noiembrie este sărbătorită Zaduszki în Polonia. Ziua tuturor sufletelor este marcată prin candele aprinse şi cadouri oferite la mormintele rudelor.

În România, sărbătoarea Moşii de toamnă sau Sâmbăta morţilor este prăznuită în prima sâmbătă din noiembrie. Sunt ţinute slujbe, se împart pachete cu mâncare celor săraci şi se aprind lumânări. Sunt spuse rugăciuni pentru ca sufletul celui mort să ajungă la Judecată universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup.

Echivalentul românesc al nopţii de Halloween este însă considerată noaptea de Sfântul Andrei. Potrivit tradiţiei populare, este noaptea în care spiritele ies în lume şi lupii vorbesc omeneşte. Sunt superstiţii că oamenii se pot apăra de toate acestea cu usturoi şi cu vrăji ca să nu se transforme în vârcolaci. Este şi noaptea în care se spune că fetele pot face farmece atât pentru inima celui pe care îl iubesc, cât şi pentru a vedea scene din viitorul lor.

 

Sursa: Mediafax

Views: 104