Librăria și a filiala ieșeană a Editurii Cartea Românescă și-au deschis porțile oficial la Iași.Cu acest ocazia, conducerea editurii a organizat lansarea volumului Arca lui Noe a scriitorului și criticului literar Nicolae Manolescu.
Printre personalitățile marcate care au participat la deschiderea oficială a sediului editurii Cărții Românești s-au numărat și prim-vicepreședintele Uniunii ScriitorilorVarujan Vosganian, eseistul și criticul Daniel Cristea-Enache, criticul și istoricul literar, Ioan Holban, poetul Cassian Maria Spiridon și președintele Editurii Cartea Românescă, profesor Vasile Burlui. Cuvântul de deschidere l-a avut nimeni altul decât Călin Vlasie, directorul Editurii Cartea Românească și cel care,de altfel, a moderat întreg evenimentul.
După moartea scriitorului Marin Preda, Editura Cartea Românească a fost condusă succesiv de romancierul George Bălăiță și istoricul literar Magdalena Popescu-Bredosian. Din iunie 2005, administrarea editurii a fost preluată de Editura Polirom iar din 2017 de către Editura Paralela 45. În prezent Cartea Românească se află sub administrarea editurii Cartea Românească Educațional, politica editorială fiind asigurată de către un consiliul directorial din care face parte și cel al cărui volum a fost lansat cu prilejul deschiderii de la Iași, Nicolae Manolescu. Prima recenzie a ediției definitive a volumului Arca lui Noe, a venit din partea criticului Daniel Cristea Enache.
Dacă Arca lui Noe a lui Nicolae Manolescu, cunoscută drept carte de căpătâi pentru studenții și profesorii de la Litere, a avut mereu tirajele epuizate, nu același lucru se poate spune despre alte titluri din librării. Și asta din cauza consumului scăzut de carte din România.
Lansarea volumului criticului literar Nicolae Manolescu a fost însă primul pas în rândul evenimentelor culturale pe care cei doi asociați ai librăriei și editurii Cărții Românești, respectiv Călin Vlasie și Vasile Burlui, au decis să le organizeze la Iași. Și asta pentru că Librăria Cartea Românească, situată pe Bulevardul Ștefan cel Mare nr.2 îi va invita periodic pe ieșeni la Serile Cartea Românească.
SURSA APOLLONIA TV
Views: 418