Comisia pentru Transporturi a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de admitere cu amendamente proiectului de lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, denumită şi „Autostrada Unirii”. Deputaţii din Comisia pentru Transporturi au adoptat raportul favorabil cu unanimitate de voturi.

„ Autostrada Unirii începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov-Borş, în apropierea oraşului Târgu-Mureş”, prevede unul dintre amendamentele adoptate în Comisia pentru Transporturi.

Un alt amendament prevede că în fiecare lege bugetară anuală, pe toată durata implementării proiectului, se vor aloca baniii necesari pentru finalizarea obiectivului. În forma adoptată de Senat articolul 2 prevedea că finanţarea obiectivului de investiţii se realiza în limita sumelor aprobate anual. De asemenea, Comisia pentru Transporturi din Camera Deputaţilor a stabilit că „Ministerul Transporturilor va demara în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii toate procedurile de achiziţie publică pentru realizarea obiectivului de investiţii”.

Senatul a adoptat proiectul legislativ privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, pe 4 decembrie 2017, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.

Visits: 136