Începând din 10 decembrie 2018, bilete și abonamente la preț redus în transportul public ieșean

Începând de luni, 10 decembrie 2018, studenții de la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iași și Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași vor putea achiziționa titluri de călătorie online, cu preț redus, prin scanarea codului QR de pe cardul ElStudIS direct în aplicația 24pay.

Fiecarui card îi este alocat un cod QR și este prevăzut cu numărul matricol al studentului care îl deține. Pe baza codului de reducere QR este permisă cumpărarea doar a unui titlu de călătorie, în perioada în care acesta este activ, iar cardul poate fi folosit atât în stație, în mijlocul de transport, cât si în camera de cămin, acasă sau în orice alt loc.

“Studenții celorlalte universități din Iași vor primi astfel de carduri după ce instituțiile academice de care aparțin vor finaliza procedurile de întocmire a bazelor de date complete, necesare implementării acestui serviciu”, au declarat reprezentanții Companiei de Transport Public Iași.

Views: 81

Ed Sheeran, soldat din garda Imperiului în spaţiu în “Star Wars”

Interpretul piesei “Shape Of You” îşi va face apariţia în episodul IX al “Star Wars”, scrie The Irish Sun.

Potrivit cotidianului irlandez, cântăreţul născut la Halifax va îmbrăca costumul de “stormtrooper” în filmul lui J.J. Abrams, care va avea premiera în decembrie 2019. Sheeran a turnat scene “în cel mai mare secret” la studiourile Pinewood din vestul Londrei, alături de Daisy Ridley, John Boyega, Mark Hamill şi Keri Russell.

Daniel Craig şi Tom Hardy au apărut în spisoadele VII şi VIII. Rolul cameo (scurtă apariţie a unei persoane cunoscute într-o creaţie, n.r) al actorului Tom Hardy din “Mad Max” a fost scos în final la montaj de Rihan Johnson. În februarie 2017, John Boyega a confirmat prezenţa prinţilor Harry şi William, invitaţi să îmbrace faimoasele uniforme în episodul VIII. În final, scenele moştenitorilor coroanei britanice nu au fost păstrate în final.

Ed Sheeran va susţine un concert la Bucureşti, în 3 iulie 2019, pe Arena Naţională.

Views: 84

Calendarul zilei de 10 decembrie

1787: Se năștea Thomas Hopkins Gallaudet, pionier american al educaţiei celor cu deficienţe auditive (d. 1851)

1815: Se năștea matematiciana engleză Ada Lovelace (d. 1852)

1837: Se năștea romancierul şi istoricul american Edward Eggleston (d. 1902)

1845: Inginerul scoţian Robert Thompson patenta prima anvelopă pneumatică

1868: La Londra, era montat primul semafor din lume, anume un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de şapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde – când roşie

1896: Murea savantul Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi iniţiatorul celor mai prestigioase premii internaţionale, care îi poartă numele, decernate anual din 1901 încoace (n. 1833)

1900: Se năștea Ion Sava, regizor, dramaturg, pictor, scenograf și caricaturist  (d. 1947)

1928: Se năștea actorul american Dan Blocker (d. 1972)

1933: Prin hotărârea Consiliului de Miniştri, guvernul liberal scotea în afara legii mişcarea Garda de Fier

1934: Se năştea regretata Leopoldina Bălănuţă, considerată una dintre cele mai mari tragediene ale scenei româneşti (d. 1998)

1936: Înceta din viaţă scriitorul şi dramaturgul Luigi Pirandello, considerat întemeietorul teatrului modern european

1948: Adunarea Generală a ONU adopta Declaraţia universală a drepturilor omului

1954: Se năștea prozatorul și eseistul Cristian Teodorescu

1957: Se năștea actorul american Michael Clarke Duncan (d. 2012)

1959: Se năștea Toni Grecu, membru fondator al grupului Divertis

1967: Muzicianul american Otis Redding murea într-un accident aviatic (n. 1941)

1972: Se năștea muzicianul scoțian Brian Molko, solistul trupei Placebo

1982: Era semnată Convenţia ONU asupra dreptului mării

1983: Se năștea actorul australian Xavier Samuel

1985: Se năștea cântăreața engleză Grace Chatto

1987: Se năștea fotbalistul argentinian Gonzalo Higuain

1997: Akmola devenea capitala Republicii Kazahstan

1998: Firma ARO era scoasă la privatizare

2000: Ion Iliescu se impunea în faţa lui Vadim Tudor în cel de-al doilea tur al prezidenţialelor

2007: Cristina Fernandez de Kirchner prelua funcţia de preşedinte al Argentinei (2007-2015), devenind prima femeie la conducerea statului sud-american

2008: Theodor Stolojan era desemnat să formeze guvernul, un demers eșuat

2013: Social-democraţii au încercat să adopte pe ascuns proiectul amnistiei stârnind controverse, ziua rămânând în istoria recentă cu numele de Marţea Neagră

2013: Uruguay devenea prima țară din lume care autoriza creșterea, vânzarea și consumul de marijuana

2015: Experții Cornell University anunțau nașterea unui pui de câine dintr-o femelă surogat

2016: 40 de oameni mureau şi aproape 200 erau răniţi într-un dublu atentat comis la Istanbul, Turcia, în vecinătatea stadionului echipei de fotbal Beşiktaş

2016: Scheletul unui alozaur, un dinozaur care a trăit în urmă cu 150 de milioane de ani, în jurasic, expus din luna septembrie în oraşul francez Lyon, a fost vândut la cu 1.128.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Aguttes, depăşind cu mult estimările specialiştilor

2017: Uruguayenii frigeau peste 10 tone de carne, stabilind un nou record Guinness pentru cel mai mare barbecue din lume

2017: Militând pentru mai multă autonomie, naţionaliştii câştigau alegerile regionale din insula franceză Corsica

Views: 99

10 decembrie în istoria muzicii

1949: Antoine “Fats” Domino Jr înregistra primele sale melodii, între care ‘The Fat Man’, care – de altfel – îi va rămâne poreclă artistului

1966: The Beach Boys cucerea topul Billboard cu ‘Good Vibrations’, al 3-lea No.1 al trupei în SUA

1988: Cu ‘Mistletoe And Wine’, Cliff Richard urca pentru a 12-a oară în fruntea clasamentului vânzărilor din Regatul Unit, fiind cel mai căutat single din acel an

2000: Rapper-ul american Eminem se impunea în Marea Britanie cu mega-succesul ‘Stan’, melodia având să o propulseze pe artista engleză Dido în industria muzicală

2016: Trupa Guns N’ Roses vindea, în 24 de ore, peste 1 milion de bilete pentru concertele sale programate în Europa şi Canada în cadrul turneului mondial – ”Not In This Lifetime” -, pe care formaţia americană îl va continua şi în 2017

Views: 108

Salvamontiștii nemțeni au recuperat 3 persoane rătăcite pe Ceahlău

Trei persoane care s-au rătăcit în masivul Ceahlău, la peste 1.200 de metri altitudine, au fost recuperate, în cursul nopţii, de salvamontişti.

Acţiunea a fost una extrem de dificilă din cauza întunericului, a animalelor sălbatice şi a temperaturilor negative, relatează Agerpres.

Potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Neamţ, cele trei persoane erau angajaţi ai unei firme şi urcaseră în zona vârfului Toaca, unde au avut de rezolvat o avarie la o linie electrică. Întunericul i-a prins pe drumul de întoarcere către staţiunea Durău fără a mai avea baterii la lanternele frontale cu care erau dotaţi şi, astfel, s-au rătăcit.

“În jurul cotei 1.250 au pierdut traseul care-i ducea în staţiunea Durău şi au deviat pe un traseu care duce la cascada Duruitoarea. Când şi-au dat seama că nu se mai pot orienta, şi după o zi de muncă la altitudine, efectele epuizării fizice au început să apară, au luat decizia corectă şi au sunat la 112”, au precizat salvamontiştii.

Echipa de intervenţie i-a găsit în zona Poiana lui Nican, de unde au fost coborâţi cu tot cu echipament în staţiunea Durău, după o acţiune care a durat trei ore şi care s-a încheiat la miezul nopţii

Views: 290