INCIDENTE LA MITINGUL PSD DE LA IAŞI

Centrul oraşului este cea mai sigură zonă din oraş, aceasta întrucât sute de jandarmi şi poliţişti au închis perimetrul cuprins între Casa Modei, Colegiul Naţional şi Piaţa Spiridon pentru a le permite delegaţiilor PSD să ajungă în locul destinat mitingului. Primele delegaţii au ajuns în jurul orei 13.45, fiind vorba de 200-300 de oameni veniţi din Bacău.

Evenimentul tinde să devină unul tensionat în condiţiile în care există într-o laterală a pieţei un grup de opozanţi PSD, care, în ciuda demersurilor Jandameriei, refuză să părăsească piaţa. Aceştia s-au baricadat într-un cort unde se strâng semnături pentru reducerea numărului de parlamentari (activitate autorizată de Primărie în urmă cu mai multă vreme şi pe un termen mai lung de timp).

Deşi se spunea că momentele artistice vor avea loc după ora 16.00, fanfara pregătită pentru eveniment a început să cânte în jurul orei 14.00, odată cu popularea pieţei cu alte delegaţii de manifestanţi.

Interesant este faptul că oamenii aduşi din toată Moldova la miting nu se sfiesc să critice guvernarea PSD, pentru starea precară a infrastructurii sistemului de sănătate din România, fiind de părere că nu reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare.

Pe Şoseaua Naţională, simpatizanţii PSD au dat nas în nas cu grupurile anti-Dragnea. Forţele de ordine au intervenit şi au despărţit cele două tabere cu materiale pirotehnice. Locuitorii de la blocurile din zonă sunt speriaţi, întrucât acestea pot cauza incendii, atunci când sunt folosite necorespunzător.

Piaţa Unirii continuă să se populeze. Oameni veniţi din Vaslui, Botoșani, Neamț, Bacău, Vrancea au ajuns în centrul oraşului. Nu lipsesc manifestanţi aflaţi în stare de ebrietate. Menţionăm că pe o rază de 700 de metri în jurul Pieţei Unirii nu se comercializează băuturi alcoolice.

Jandarmii încearcă să-i evacueze pe manifestanţii veniţi în Piaţa Uniri pentru a susţine o contramanifestaţie. Aceştia afişează mesaje antiDragnea: ”Moldova nu este a ta” ,”PSD ciuma roşie!”, ”Fără penali în funcţii publice!”.

Un grup extrem de virulent se află la gardul de protecţie care desparte Piaţa Unirii de staţiile CTP. Sunt dotaţi cu fluiere şi vuvuzele şi scandează ”Nu la guvernare/ Dragnea la închisoare!”. Pe de altă parte, jandarmii îi evacuează din Piaţa Unirii pe protestatarii infilitraţi.

Deşi la nivel declarativ, liderii social-democraţi au spus că vor aduce la Iaşi 40.000 de participanţi, în realitate, surse din partid spun că aşteptările sunt că va fi o prezenţă de 20.000 – 25.000 de oameni. Liviu Dragnea, alături de alţi lideri importanţi ai partidului, dar şi de candidaţi la alegerile europarlamentare vor urca pe scena amenajată în Piaţa Unirii pentru acest eveniment.

Perimetru în care va avea loc mitingul, şi pentru care PSD Iaşi a obţinut autorizaţie de la Primăria Iaşi pe data de 3 mai 2019, are în jur de 8.000 de metri pătraţi.

Zona a fost înconjurată cu garduri metalice, care ar trebui să împiedice protestatarii să intre în zona scenei şi să îi huiduie pe liderii social democraţi.

Accesul în Piaţa Unirii din Iaşi se face după ce fiecare cetăţean trece printr-un filtru al forţelor de ordine. În afara jandarmilor de la Iaşi, sunt 400 veniţi din Constanţa şi câteva sute de la brigada mobilă din Bacău.
Foto> google.com

Visits: 55

SUMMITUL INFORMAL AL ŞEFILOR DE STAT SAU DE GUVERN DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

27 de şefi de stat şi de guvern se întâlnesc la Sibiu, pentru a pune bazele unui nou plan pentru viitorul Uniunii Europene. În total, la Sibiu vor fi astăzi 36 de delegaţii oficiale şi 400 de invitaţi de rang înalt.

Momentele centrale se vor desfăşura în clădirea primăriei din Sibiu şi la Palatul Brukenthal, unde va avea loc un dejun de lucru. În curtea Bisericii Evanghelice, Piaţa Huet, Piaţa Mare şi Piaţa Mică sunt amenajate corturi pentru conferinţe, pentru 100 de traducători şi 900 jurnaliştii ce vor face relatări de la acest eveniment.

Pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024, temele directoare pentru discuţiile de la Sibiu, vizează protejarea graniţelor UE, libertăţile individuale, statul de drept, migraţia ilegală sau lupta împotriva dezinformării, dar şi consolidarea pieţei unice şi schimbările climatice.

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a anunţat că va propune la summitul Consiliului European de la Sibiu, reformarea Uniunii Europene prin modificarea Tratatului Lisabona, liderul de la Viena pledând pentru introducerea unor reglementări europene mai stricte, inclusiv pentru protejarea statului de drept.

Preşedintele Klaus Iohannis are programată, începând cu ora 18.00, o conferinţă de presă comună cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De asemenea, în agenda lui Iohannis figurează o întâlnire cu reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor din România, cu participarea Cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat anterior că îşi doreşte ca după Summit-ul din 9 mai liderii europeni să aibă „o declaraţie foarte optimistă în prag de alegeri europene”, care speră să se numească ”Declaraţia de la Sibiu”.

Visits: 76

Călătorii iberice – Teodora Puianu

Motivele pentru care călătorim, sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Călătorim pentru a descoperi lumea şi misterele ei, ce contribuie la fascinaţia pe care o exercită asupra fiecăruia dintre noi… Şi, călătorind, realizăm că tot mai sunt atât de multe lucruri în lume, despre care nu ştim nimic….Şi chiar dacă ne documentăm despre locurile minunate din lumea largă, nu vom putea niciodată simţi cum este în realitate acel loc, până nu vom merge să-l vedem, să-l explorăm, să-l simţim în felul nostru!

Călătorim astăzi, cu Teodora Puianu, în Spania:

Foto: Ioana Nedelcu

Visits: 112

“De vorbă cu tine” – Cristina Laura Neamţu

Adevărata dăruire înseamnă o revărsare a iubirii tale. Atunci când dăruieşti în acest fel, nu simţi că eşti sleit de puteri. De fapt, te simţi energizat, pentru că iubirea pe care o dărui se întoarce la tine, prin recunoştinţa oamenilor pe care i-ai atins. Nu face greşeala de a crede că nu ai nici un dar de făcut. Fiecare dintre noi are ceva de dăruit. Darul tău aduce bucurie – ţie şi celorlalţi. El te ajută să păşeşti înainte şi să te exprimi pe tine însuţi. El înlătură barierele separării, te ajută să te conectezi cu ceilalţi şi să le permiţi celorlalţi să afle cine eşti tu cu adevărat.

Visits: 97

Profesia de jurnalist

Ca ziarist, poti fi sigur că nu te plictisești niciodată. Nu există riscul de a intra în rutină, pentru că nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Una dintre părțile cele mai frumoase ale acestei profesii este că ai posibilitatea să cunoști oameni din toate categoriile sociale. Îți poți începe ziua discutând cu un ministru despre cele mai fierbinți subiecte ale țării și, paradoxal, să ți-o închei vorbind cu cerșetorul din colțul străzii, atras fiind de privirea lui sau de un gest al acestuia care te face să te oprești, preț de câteva minute, și să-l transformi în subiect. Statutul de ziarist îți oferă șansă de a accede în medii la care oamenii de rând nici măcar nu pot visa.

Important, este să știi că ai una dintre cele mai importante misiuni: să informezi corect oamenii asupra problemelor și situațiilor care îi afectează sau interesează direct. Pentru că, mai mult că în altă profesie, în aceea de ziarist, oamenii sunt esența. Ai obligația ca pentru ei să te informezi cât mai corect, să vii în fața lor cât mai documentat, lucru mult mai facil în ziua de azi, când internetul oferă atâtea materiale. Și da, în felul acesta ajungi să beneficiezi de o notorietate care va face parte din tine.

Ascultaţi un interviu cu doamna Maria Ţoghină, jurnalist Senior, Radio România, Bucureşti:

Ascultaţi un interviu cu doamna Mihaela Munteanu, jurnalist Radio Iaşi:

Ascultaţi un interviu cu domnul Claudiu Pădurean, jurnalist Radio România Actualităţi, Cluj:

Visits: 143