Culorile francofoniei revin la Iaşi în luna martie sub forma unei invitaţii la călătorie ! Francofonia va fi aşadar anul acesta un spaţiu de explorare a unor tărâmuri imaginare,
Vă invit să ascultaţi un interviu cu doamna Raluca Vârlan, Coordonator programe culturale şi comunicare, din cadrul Institutului Cultural Francez din Iaşi:
Pentru credincioşii ortodocşi, a început cea mai lungă perioadă de post care se va sfârși pe 28 aprilie 2019, când vom sărbători Învierea Domnului Iisus Hristos.
Despre felul în care ne pregătim sufletește și spiritual, ne vorbește astăzi Pr. Gheorghe Mihăilă, de la Biserica “Sfinții Martiri Brâncoveni” din Iași.
Vă invităm să ascultaţi un interviu marca Radio Apollonia:
Jurnalista, poeta şi traducătoarea Nicoleta Dabija lansează, în premieră la Iaşi, integrala operei poetice a lui Giuseppe Ungaretti, “O viaţă de om”, carte publicată în 2018 la editura Paralela 45.
Evenimentul va avea loc, miercuri, 13 martie 2019, în Librăria Cartea Românească din Iaşi, situată pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 2, începând cu ora 18:00.
Alături de traducătoarea volumului, Nicoleta Dabija, despre carte şi opera marelui poet italian vor vorbi şi poetul Cătălin-Mihai Ştefan, dar şi regizorul Ovidiu Lazăr. (Comunicat de presă)
Evenimentul va fi moderat de Paul Gorban, directorul librăriei ieşene.
Ascultaţi un interviu cu doamna Nicoleta Dabija, marca Radio Apollonia:
Art Terapia este o forma de psihoterapie ce implică încurajarea oamenilor să se exprime pe sine liber prin intermediul picturii, desenului sau a modelajului sau este folosită ca o activitate de remediere sau un ajutor pentru diagnostic. – Sursa www.google.com
Cine sunt beneficiarii , unde este practicată şi ce diferenţe sunt între activităţile artistice şi Art terapie ne explică într-un interviu Anca Ciliac, art terapeut: