5 iunie – Ziua Învăţătorului

Pe 5 iunie se sărbătoreşte Ziua Învățătorului, care coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc (5 iunie 1779 — 17 septembrie 1823).

Gheorghe Lazăr, născut la Avrig, este considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească. În 1818, a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Şcoala de la Sfântul Sava.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), Ziua Învăţătorului va fi sărbătorită prin activităţi extraşcolare, organizate de fiecare unitate de învăţământ, şi nu vor avea loc cursuri normale.

Instituirea aceste zile a învăţătorului a fost aprobată în 9 octombrie 2007 de Parlament şi apoi prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007. Manifestarea are caracter educațional, național, apolitic și cultural.

“La mulţi ani!” dragi învăţători!!!!

Foto: google.com

Views: 257

De vorbă cu tine – 4 iunie 2019

Despre “iartă-mă”, “te iubesc”, “mulţumesc”, cu Laura Cristina Neamţu:

Foto: Ioana Nedelcu

Views: 351

De vorba cu tine, despre prietenie

Prietenia este văzută ca fiind acea relaţie caldă şi plăcută care ne dă încredere în noi, ne dă curajul să acţionăm în unele momente mai dificile. Prietenia este acea oază pe care o căutăm când suntem lipsiţi de putere şi speranţă. Este acea lumină când nimeni nu ne înţelege. Prietenia este ceva profund, care nu ar trebui rostit cu atâta uşurinţă.

De vorba cu tine, terapeutul Cristina Laura Neamţu:

Views: 455

Mijloacele de transport şi parcări – 1 iunie 2019

Pelerinii vor sosi la Iaşi cu trenul, cu autocarele, microbuzele şi cu maşinile personale. Fiecare comunitate/parohie va avea un responsabil general de grup, dar şi câte un responsabil pentru fiecare autocar/microbuz/tren.

Pentru a veni în sprijinul pelerinilor, sunt puse la dispoziţia lor două trenuri: primul, pe ruta Adjud (plecarea la ora 08.00) – Bacău – Roman – Iaşi (ora 12.13) şi retur (de la ora 21.05); al doilea, pe relaţia Roman (10.45) – Paşcani – Iaşi (13.31) şi retur (de la ora 20.22). De la gara din Iaşi, pelerinii se vor deplasa pe jos până la porţile de intrare în zona specificată pe bilet, conform infograficului zonei de acces.

Având în vedere că majoritatea autovehiculelor mici (aproximativ 4.000) vor veni dinspre Roman/Bacău, parcarea acestora se va face în zona centrului comercial Carrefour ERA: maşinile vor fi direcţionate spre locul de parcare pe traseul: venind dinspre Roman, la sensul giratoriu de după Metro se virează pe prima stradă la dreapta, se continuă pe centura Iaşiului, direcţia Uricani şi se va ajunge în preajma Centrului comercial Carrefour ERA. Pe traseu vor fi indicatoare şi voluntari care vor direcţiona şoferii spre parcarea special amenajată lângă Carrefour ERA. De aici, pelerinii vor fi transportaţi cu mijloacele de transport în comun ale municipalităţii până la Palatul Culturii.

Parcarea autocarelor şi microbuzelor se va face în locul unde vor fi debarcaţi pelerinii, aceştia întorcându-se apoi pentru îmbarcare pentru a se întoarce acasă tot în acelaşi loc, după cum urmează:

– din Republica Moldova, 15 autocare, vor debarca pe Bd. Socola (intersecţia Bd. N. Iorga – Podu Roş), venind pe traseul: 1. ALBIŢA: Calea Chişinăului – Bd. Primăverii – Bd. Socola; 2. SCULENI: Bd. C.A. Rosetti – Bd. Tudor Vladimirescu – Bd. Primăverii – Bd. Socola; 3. STÎNCA COSTEŞTI: Bd. C.A. Rosetti – Bd. Tudor Vladimirescu – Bd. Primăverii – Bd. Socola.

din Decanatul de Vrancea, 14 autocare, vor debarca pe Bd. Socola (intersecţia Bd. N. Iorga – Podu Roş), venind pe traseul: Canta – Silvestru – Bd. N. Iorga – Bd. Socola

din Decanatul de Bacău, 85 de autocare şi 15 microbuze, vor debarca la ora 10.00, pe Splai Bahlui Mal stâng (Parcul Drapelului – Staţia Lukoil), traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal drept – Pod Cantemir – Podu Roş

din Decanatul de Iaşi, 37 de autocare şi 12 microbuze, vor debarca la ora 12.00, pe Splai Bahlui Mal drept (Podu de Piatră – Podu Roş), venind pe traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal drept – Pod Cantemir – Podu Roş

din Decanatul de Moineşti, 9 autocare şi 31 de microbuze, vor debarca la ora 13.30, pe Splai Bahlui Mal drept (Podu de Piatră – Podu Roş), venind pe traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal drept – Pod Cantemir – Podu Roş

din Decanatul de Traian, 21 de autocare şi 12 microbuze, vor debarca la ora 13.30, pe Splai Bahlui Mal drept (Podu de Piatră – Podu Roş), venind pe traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal drept – Pod Cantemir – Podu Roş

din Decanatul de Valea Siretului, 52 de autocare, vor debarca la ora 10.00, pe Bd. Mangeron (Facultatea de Mecanică – Facultatea de Construcţii), venind pe traseul: Păcurari – Bd. Independenţei – Tg. Cucu – str. Elena Doamna – Bucşinescu – Bd. Tudor Vladimirescu

din Decanatul de Piatra, 57 de autocare şi 12 microbuze, vor debarca la ora 12.00, pe Splai Bahlui Mal Drept (Podu Roş – Primăverii), venind pe traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal Drept – Podu Roş – Sens Giratoriu – Splai Bahlui Mal Drept

din Decanatul de Roman, 75 de autocare şi 30 de microbuze, vor debarca la ora 10.00, pe Splai Bahlui Mal drept – Pod Tudor Vladimirescu – Pod Metalurgie, venind pe traseul: Păcurari – Bd. Independenţei – Tg. Cucu – Str. Elena Doamna – Bucşinescu – Bd. Tudor Vladimirescu

din Decanatul de Bucovina, 35 de autocare, vor debarca la ora 12.00, pe Bd. Mangeron – Bd. Tudor Vladimirescu – Facultatea de Mecanică, venind pe traseul: Păcurari – Bd. Independenţei – Tg. Cucu – Str. Elena Doamna – Bucşinescu – Bd. Tudor Vladimirescu

din Decanatul de Trotuş, 25 autocare şi 8 microbuze, vor debarca la ora 11.00, la Hotel Europa: Staţionare Bd. C.A. Rosetti, venind pe traseul: Păcurari – Bd. Independenţei – Tg. Cucu – Str. Elena Doamna – Bucşinescu – Bd. Tudor Vladimirescu

Pr. Adrian Blăjuţă
responsabil comunicare pentru vizita papei Francisc la Iaşi

Views: 210