Vineri, în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti va avea loc o ceremonie militară de depunere de flori în memoria fondatorului dinastiei naţionale şi al statului modern român. Vor fi prezenţi MS Margareta, principele Radu, principesa Elena şi Alexander Philips Nixon, principesa Sofia şi principesa Maria.

Orchestra Reprezentativă a Armatei va oferi publicului prezent un concert de muzică de fanfară. Va urma o demonstraţie de măiestrie a mânuirii armei. Vor participa  Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, precum şi Jandarmeria călare.

Seara, Palatul Elisabeta va găzdui „Garden Party”, la care sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova. Evenimentul va avea loc în prezenţa MS Margareta, a principelui Radu, principesei Elena şi a lui Alexander Philips Nixon, principeselor Sofia şi Maria, scrie News.ro

Printre invitaţi se vor număra reprezentanţi ai comunităţilor rurale şi urbane, demnitari ai statului român, autorităţi locale, personalităţi ale societăţii civile, ale mediului economic, profesori şi elevi, reprezentanţi ai Armatei României, ai Bisericii şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti.

În Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” va avea loc Gala Societăţii de Cultură Macedo-Română. Cu această ocazie, va avea loc prezentarea „Albumului Macedo-Român 1880”. Vor fi prezenţi principesa Elena şi Alexander Philips Nixon.

CUPA REGINEI LA OINĂ

Sâmbătă vor avea loc finalele la Cupa Reginei şi Cupa Regelui la Oină, începând cu ora 10.00, pe Stadionul Arcul de Triumf, în prezenţa principelui Radu.

Views: 114