Astăzi se lansează la Iaşi Programul „Iași – Capitala Tineretului din România 2019 – 2020” (ICTR).

Misiunea Programului ICTR 2019 – 2020 este de a mobiliza tinerii, organizațiile neguvernamentale de tineret şi instituţiile publice şi private în vederea implicării active pentru dezvoltarea armonioasă a Municipiului Iaşi ca un spaţiu modern, atractiv, cu accent pe identitate şi apartenenţă prin proiecte sustenabile, consum raţional de resurse şi politici publice integrate în conformitate cu nevoile tinerilor. Programul va începe pe 2 mai 2019 şi se va termina pe 1 mai 2020.

La orele 12.00 s-a semnat acordul de colaborare între MUNICIPIUL IAŞI şi GUVERNANŢA „CAPITALELOR TINERETULUI DIN ROMÂNIA”.

Ieşenii sunt invitaţi la ora 13.30 la Inaugurarea „TRAMVAIULUI TINERILOR”, un proiect realizat de Asociația TRAMCLUB Iași.

La orele 14.15 va avea loc inaugurarea TOTEMULUI „rISeUP” – IAŞI – CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA” pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. Evenimentul are o semnificație specială, întrucât totemul este inaugurat de Ziua Națională a Tineretului.

Ziua de 2 mai se va încheia la ora 16.30, când în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași va avea loc un eveniment festiv la care vor participa reprezentanți ai municipalității ieșene, ai Guvernanței „Capitatelor Tineretului din România”, precum și ai echipei „rISeUP” – IAŞI – CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA”.

Views: 93